Mayhem.ro

In ultimul timp n-am fost un prieten prea bun.

Am tot primit invitatii in oras pe care am ales sa le ignor. Tot ce a contat a fost sa-mi imbunatatesc sistemele pe care le pun la punct.

Sa ma specializez in scris, marketing. Sa organizez atelierele de scris. Sa vad cum as putea sa duc proiectele pe care le-am inceput la un alt nivel.

Motivul din spate e ca simt ca sunt “pe val” si nu vreau pierd momentum. Daca m-as imparti acum, simt ca as pierde ceva greu de recuperat.

Crezi ca disciplina conteaza, sau ca tre’ sa te motivezi in fiecare zi. Motivatia e ce te porneste – ce vrei, de ce vrei acel lucru, care e imaginea de ansamblu. N-are nimic de-a face cu clipurile motivationale. Acolo e cu totul alt subiect.

E amuzant cum cele mai importante schimbari pe care vrei sa le faci se intorc impotriva ta.

In incercarea de a capata incredere de sine si stima de sine mai mare, iti creezi o imagine de om puternic, care poate sa le faca pe toate. In dorinta de a fi independent, respingi oamenii care ar contribui la binele din viata ta. De fapt ti-e frica sa nu fii din nou ranit. Iubirea de sine e transformata in pansament pentru ego. Nefiind in stare sa mai ai incredere in oameni, iti hranesti povestea.

Suntem strans legati de ceilalti, mai mult decat ne-am dori, iar asta ne sperie. Observi ca daca vrei sa ajungi la niste raspunsuri, e necesar sa nu te mai tratezi ca si cum ai exista intr-un vid. Ajungi sa vrei sa fii intr-o parte “tu” si in cealalta parte “restul lumii”. Dar tu faci parte dintr-un intreg, cu care esti strans conectat.

Un pion care devine rege sau regina la sfarsitul tablei de sah este tot o piesa mutata in diferite locuri de catre un jucator.

Inca de mici, indoctrinarea a fost sacrificiul pe care l-am facut pentru a obtine un sentiment al sigurantei.

Cu cat traim mai mult si avem parte de mai multe experiente, alegem una din doua cai: ori ne dam seama ca orice stabilitate este o iluzie, ori inlocuim indoctrinarea din copilarie cu o alta “superioara”.

Cei de dinaintea ta, doar, si-au dat seama de tot, si nu mai e nevoie sa pui sub semnul intrebarii ce ti se spune. Fie de catre parinte, profesor, preot sau Guru.

E o mare asemanare intre industria dezvoltarii personale si industria farmaceutica. Ambele trateaza simptomele si nu cauzele.

Daca atunci cand esti bolnav iei pastile sa te tratezi, asa citesti si articole cu speranta ca iti vor oferi niste pilule magice. In cazul sanatatii, poti sa iei vitamine sau iti poti creste sistemul imunitar, tinand post negru, dar solutia va fi tot timpul un stil de viata sanatos.

In dezvoltare personala, ai tehnici si metode pentru a obtine diverse lucruri, stabilire de obiective, planificari, construire de obiceiuri, instrumente de productivitate, care te-ar ajuta sa ai stilul de viata ideal. De multe ori, acestea sunt simple bandaje plasate strategic deasupra unei psihologii si a unei lumi interioare nevindecate.

“Majoritatea oamenilor mor la 25 de ani, insa sunt ingropati la 75.” Pentru mine lucrurile au stat cu totul altfel, pentru ca de-abia de la 25 am inceput sa evoluez cu adevarat. Din moment ce plafonarea s-a petrecut cu mult timp in urma, ce as avea de pierdut sa fac lucrurile altfel?

O tema recurenta pentru mine, oriunde as ajunge si orice as face, e sa-mi pun intrebarea: “asta e tot ce e de la viata?” Daca simt ca mi-am irosit un sfert din viata, de ce as continua sa mai fac lucrurile astfel? Sa te gandesti ca “ai o varsta” si ca e prea tarziu sa te schimbi e cel mai mare mod in care poti sa te pacalesti pe tine.

Prin 2005 am descoperit pentru prima data dezvoltarea personala. Au trebuit sa treaca 12 ani ca sa realizez ca sfaturile populare din domeniu mentin problemele pe care le ai, indiferent cat de misto suna ele.

Poti sa te prinzi de ce? Pentru ca un om sa fie deschis la ce ai sa-i spui, acea informatie trebuie sa se pupe prima data cu sistemul lui de crezuri. Cu cat a devenit mai popular sfatul, cu atat s-a mulat mai mult pe sistemul de crezuri al majoritatii. Doar ca popularitatea nu indica eficienta, indica doar nivelul de cultura.

A devenit normal sa zici ca motivatia e temporara si ca tot ce ai nevoie ca sa te misti e sa devii mai disciplinat. Ai impresia ca disciplina te va salva, dar disciplina nu face nici cat o ceapa degerata. Culmea, cei care propovaduiesc disciplina in detrimentul motivatiei nu sunt mai disciplinati, ci cred ca astfel o sa plateasca pentru “pacatele” lor, ca nu-si ating obiectivele.

Ultimul articol scris a avut un efect neasteptat asupra mea. Am devenit mai relaxat, am inceput sa am o claritate mai mare decat pana acum, legat de ce imi doresc cu adevarat. Mi-am schimbat stilul alimentar, am inceput sa fac miscare mai mult, ma trezesc mai devreme, beau apa mai multa, stau mai putin pe facebook, a devenit mai usor sa meditez.

De fiecare data cand lumea din jur pune presiune asupra ta, sub forma de asteptari, pretentii si “ce ar trebui sa faci”, incepi sa te micsorezi putin cate putin, pana in punctul in care habar nu mai ai cine esti cu adevarat. Oamenii aia n-au nici o jena sa calce peste sufletul tau, pentru ca si ei au avut parte de acelasi tratament.

Tin minte si acum, cum intr-a 10-a am fost luat cu japca din clasa cu profil informatic si mutat la chimie, pe motiv ca trebuiau echilibrate locurile. Daca dadeam un test de performanta, eram printre putinii care meritau sa fie acolo. Insa nu a contat cat de pasionat eram de domeniu, nu conta ca fix pentru aia am dat la acel liceu, nu contau oamenii, conta sa fie implinit un target de pe o foaie administrativa.

Cum se face ca atunci cand planurile tale devin mai mari, tu incepi sa te simti mai mic?

Multa lume crede ca daca stii exact ce vrei, esti cu mult in fata celor care nu stiu. Faci teste de autocunoastere, iti lipesti poze prin casa, iti stabilesti obiective si scopuri marete. Cu cat ai mai multe, cu atat te simti mai mandru de tine si de-abia astepti sa iti impresionezi prietenii cu ele.

Si atunci… pauza. Te intorci la viata ta, gandindu-te cat de misto va fi cand iti vei fi atins toate obiectivele. Acum poti suporta mai usor prezentul, deoarece ai toate visurile astea… in care poti evada. Teoretic ti-e mai bine, practic nu s-a schimbat nimic. Pentru ca toata “munca” asta de pana acum a reusit doar sa te anestezieze.

“Cand ajungem in punctul nostru cel mai de jos, suntem deschisi celei mai mari schimbari.”

Fie ca iesi dintr-o relatie, ca moare o persoana apropiata sau ca te simti fara scop, slabit, pierdut in faţa vietii. Poti observa cum totul se destrama in jurul tau, poti simti ca si cum s-ar rupe bucati din tine, cu fiecare eveniment care te da peste cap si care de obicei nu vine singur. Ca si cum existenta ar incerca sa-ti transmita ca tu nu contezi, ca totul in viata ta este gresit, ca tu nu meriti iubire din partea vietii.