Mayhem.ro

Daca te uiti la ce se intampla, mai ales odata cu inceperea anului, poti sa vezi ca oamenii sunt bine intentionati si spera ca acum lucrurile vor fi altfel pentru ei.

Stim exact ce e nevoie sa se schimbe in viata noastra, si stim pentru ca ne doare. Chiar daca ne pacalim si ne ascundem in spatele la “nu stiu ce as putea sa fac”, asta e doar un simptom al credintei ca “asa sunt eu”, ca lucrurile n-ar putea fi altfel.

Crezi ca problema e ca nu ai un plan sau ca vocea lumii striga mai tare decat intuitia ta, si de asta te simti blocat, insa asta e doar primul nivel de amagire, cand realitatea e mult mai insidioasa de atat.

Din 2005 de cand am descoperit dezvoltarea personala, nu am vazut pe nimeni care sa inceapa un curs sau orice fel de training cu “bazele” necesare care sa produca o schimbare reala in viata acelei persoane care participa la evenimente de genul.

Oamenii se concentreaza sa ajunga din punctul A in punctul B in cel mai scurt mod posibil. Vor tehnici si metode cat mai simple si eficiente pentru asta. Si asta primesc: fa-ti un vision board, fa-ti teste de personalitate, fa-ti ierarhia valorilor.

La fel ca o schema piramidala, are recruiteri, sisteme puse la punct si promisiuni ale unor rezultate extraordinare. Doar ca in dezvoltare personala, recruiter-ul este guru care te face sa te simti prost prima data: ca nu ai corp de fotomodel, ca nu ai vila cu piscina pe plaja, ca nu ti-ai descoperit pasiunea, misiunea, vocatia, ca nu ai relatia aia cu care sa te poti mandri punand poze pe Facebook.

Apoi venim cu solutia, care este neaparat compusa din 50 de etape, care dureaza 10 ani de zile. Daca solutia n-a functionat, tu esti de vina ca n-ai facut treaba, nu schema. Si la fel ca intr-un MLM, te trezesti cu banii luati si cu un zambet tamp pe fata, crezand ca nu e adevarat si ca intr-un final o sa ajungi sa ai rezultatele pe care ti le doresti.

In Thailanda, 12 baieti si coach-ul lor de fotbal au avut o idee.

S-au gandit ca dupa antrenament sa exploreze o pestera adanca de 10 kilometri. In timp ce copiii de 11-16 ani se aventurau inauntru, insotiti de antrenorul lor de 25 de ani, “s-a constatat o furtuna” care inunda intrarea in pestera. Acum erau cu totii blocati.

Rudele incepura sa-i caute, si le gasira bicicletele in fata pesterii, care acum era plina de apa si namol. Era clar ce se intamplase. Asa incepu misiunea de salvare. Pestera – un labirint plin de fundaturi. Copiii – prinsi undeva la 4 kilometri inauntru.

Cea mai inutila idee pe care o poti prelua de la ceilalti, cand mergi pe drumul dezvoltarii personale, e ca e nevoie sa inlocuiesti gandirea negativa cu gandirea pozitiva sau cu actiunea pozitiva. Obiceiurile rele cu obiceiuri bune.

Asta e pilula magica, calea rapida, promovata de cei care n-au avut nici capacitatea si nici disponibilitatea de a fi prezenti, de a observa sau intelege ce se petrece in interiorul lor, in incercarea (sortita esecului) de a transforma minusul in plus.

Nu vei putea controla niciodata mintea. Gandurile si emotiile pe care le ai vor fi intotdeauna in afara controlului tau. Cu cat te lupti mai mult cu ea, cu atat devine mai puternica, deoarece mintea e cea care se lupta cu ea insasi.

Stii de ce zona de confort te va ajuta sa cresti foarte mult? Si faptul ca incerci sa iesi din zona de confort te va face sa renunti in cele din urma la ce ti-ai propus?

Citeam un articol zilele trecute, care a devenit cel mai popular pe platforma Medium. S-ar traduce: “Incetati cu fetis-urile despre lupta.” E despre oamenii care se dau “de succes” atunci cand sunt super ocupati, ca muncesc din greu, ca se imping de la spate foarte mult, si le demonstreaza tuturor cat de “vrednici” sunt ei pentru ca fac lucrurile astea.

Trec printr-o perioada in care experimentez extremele foarte mult.

Merg zile intregi prin parcuri, sunt atent la tot ce ma inconjoara si ce imi trezesc acele locuri in mine.

De multe ori, acestea ma duc intr-un loc din copilarie, in acel spatiu “fara de griji” si vad cum imi dau lacrimile, simtind bucuria pe care o traiam pe atunci.

Si fix dupa aceasta perioada “boema”, vad cum ma cufund in munca, din ce in ce mai mult, cum n-am mai facut-o niciodata pana acum.

Intr-un fel, neg tot ce am trait si experimentat mai devreme, si o vad ca pe o pierdere de timp. Citesc ce am scris in acea perioada si ma sperie faptul ca nu ma mai identific cu nimic din ce am scris atunci, in contextul respectiv.

Cate oportunitati ai ratat pana acum, zicand ca “nu sunt eu asa”? Ca evenimentul, persoana, situatia care ti-a aparut in fata nu corespunde scenariului pe care l-ai avut in cap?

Credem ca nu stim sa spunem “nu” destul de des, dar la fel de bine am putea spune ca nu stim sa spunem “da”, in aceeasi masura.

Ne e frica de ce s-ar putea intampla daca refuzam asteptarile pe care le au ceilalti pentru noi. In acelasi timp, teama de necunoscut ne face sa ramanem prinsi in cochilia pe care ne-am format-o de-a lungul timpului, mai ales cand vine vorba de a incerca lucruri noi.

“Baby, eu alerg doar dupa visuri, nu dupa oameni!”

Ai stat vreodata sa te intrebi ce se ascunde in spatele acestei afirmatii? Aparent, e o declaratie de independenta, de ambitie si putere personala, insa in ambele cazuri esti prins intr-o capcana.

Inainte cautai implinirea in alte persoane si datorita faptului ca ai fost dezamagit, ca te-ai simtit ranit, ca nu s-au ridicat la nivelul asteptarilor tale, te-ai reorientat catre niste lucruri mai sanatoase, asupra carora “ai controlul”.

Se zice ca atunci cand discipolul este pregatit, apare si maestrul.

Dar nu iti spune nimeni ca maestrul poate fi chiar in fata ochilor tai si sa nu-l vezi, sa-l ignori, sa fugi de el, deoarece focusul tau e cu totul in alta parte.

Nimeni si nimic, nici o carte, guru sau coach, n-o sa poata sa te faca sa actionezi sau sa iti ofere motivatie.

Iti spui “doar daca mai citesc inca o carte, un articol sau mai ma uit la inca un video, voi trece la treaba”. De multe ori, iti dai seama de fapt cat de nepregatit erai sau cat de mult mai ai de invatat.