De ce Oamenii Inteligenti nu pot renunta la Obiceiuri Negative

De ce Oamenii Inteligenti nu pot renunta la Obiceiuri Negative

Cand aud pe cineva ca se simte blocat si incearca sa se lase de obiceiuri negative ca solutie, stiu ca are cele mai bune intentii, si stiu ca n-o sa reuseasca.

Nu schimbi nimic daca vrei sa te lasi de fumat, alcool, mancat compulsiv, sau de orice. Toate astea sunt comportamente de tip simptom, care acopera o nevoie neimplinita sau o durere de care vrei sa fugi.

Vezi experimentul “Rat Park” din 1970 al lui Dr Bruce Alexander. In lipsa unui stil de viata care sa-ti acopere nevoile de socializare, de apartenenta, de joaca, vei recurge la “planul B”: nu am nevoie de nimeni, ma cufund in munca si adictii.

Din moment ce ai experiente dureroase si asocieri negative cu acele nevoi, vei cauta persoane si idei care sa iti justifice mecanismele de autoaparare. Te vei inconjura de o bula compusa din persoane care sunt la fel de ranite si ii vei transforma in inamici pe “restul” care au o alta parere.

La fel ca in Rat Park, pana nu vii cu ceva mai bun ca alternativa, care sa faca vechiul comportament nesatisfacator, nu se va produce o transformare reala.

Dezvoltare personala sau iubire de sine?

Ce nu vrei sa accepti despre tine e ca ce numesti dezvoltare personala sau iubire de sine sunt de fapt strategii pentru a face fata acelor experiente negative.

Simt presiune din partea societatii, astfel recurg la dezvoltare personala – obiective, obiceiuri, hustle!! – pentru a-mi dovedi valoarea celor din jur. Sau “Plan B”: nu am nevoie de validarea celor din jur, si evit orice interactiune care ar avea potentialul sa ma raneasca, si folosesc drept pretext “am nevoie sa stau cu mine!”

Nu ai doar presiunea din partea societatii, ai si presiunea traumei care te face sa te interiorizezi, si presiunea faptului ca “nu sunt indeajuns de bun”, care te face sa recurgi ori la “dezvoltare personala”, ori la asa zisa “iubire de sine.”

Astfel, vezi ca indiferent ce ai face, rezultatele tale duc la epuizare, anxietate si depresie.

Cum iti recapeti sanatatea mintala, atunci?

  1. Constientizeaza ca esti o persoana sociala, tribala, si tot timpul un procent din motivatie va tine de validarea altora, fie ca vrei sau nu. Insa asta nu trebuie sa-ti domine actiunile!
  2. Cealalta parte a ecuatiei tine de bucuria pe care o derivi din joaca si din bucuria actiunii in sine. Ti-e frica (sau urasti) sa faci lucruri la care nu esti bun, si devii pasionat de acele lucruri la care devii bun. Nu e cazul sa faci lucrurile mai complicate de atat! Sa cauti “pasiunea ideala…” sa te indoiesti ca ai gasit-o pe “the one…” chiar sa eviti o arie a vietii pentru ca zici ca nu te pricepi la ea. Mai jos explic care e problema cu gandirea asta.

Cand ai dubii, intoarce-te la fundamente

Suntem extrem de inteligenti, si asta ne face sa fim foarte prosti cand vine vorba sa luam decizii potrivite pentru bunastarea noastra.

Incepi un lucru care iti e benefic, cum ar fi meditatia sau miscarea, si iti spui ca e inutil, ca iti pierzi timpul, ca ai putea sa faci ceva mai productiv in timpul asta.

Ai impresia ca daca te concentrezi asupra unei arii a vietii, fie ea sanatate, bani sau relatii, celelalte nu vor mai conta asa de mult, sau nevoile lor vor disparea ca prin minune.

Insa cheia e sa le impaci pe toate trei, astfel incat sa fie in armonie. Ai nevoie sa iesi din contextul mintal in care esti, si sa vii cu idei cum o arie o poate sustine pe cealalta, si toate ariile sa fie satisfacute in proces.

Acea “iubire de sine” nu e mai mult de atat, sau ce ar putea sa fie “dezvoltare personala.” Cand o arie parca iti e dusman, sau chiar ideea de validare din partea altora, stii ca e momentul sa iti pui deciziile sub semnul intrebarii.

O sa observi ca daca incetezi sa mai faci miscare, sa meditezi, sa te conectezi cu alte persoane si sa te joci, incepi sa ai din nou probleme existentiale, in care totul pare inutil. “Toata viata mea e un dezastru!” Pai mi se pare normal…

E o gandire supra-simplista, care nu ia in calcul ecologia situatiei.

Capcana comparatiei

Stii ca toti iti spun sa nu te compari cu altii, si o sa-ti explic care e problema de fapt. Comparatia poate sa-ti ofere o directie: admir o persoana si vreau sa fiu mai mult ca ea, fie mentor sau model.

Nu e sanatoasa daca vine dintr-un loc de lipsa, de “nu sunt destul de bun.” Cand iti spui “am atins 30-40-50 de ani si ma simt ca un esec”, aici te compari cu “unde sunt altii” fara sa vrei, si nu e o comparatie pe care ti-ai dori-o.

Asta se intampla pentru ca te uiti doar in afara, si contemplarea ti se pare o pierdere de timp.

“Trebuie sa-mi pun viata la punct!” Ca sa ce? “Sa recuperez anii pierduti.” E o gandire falimentara, in loc sa te intrebi ce vrei sa creezi in mod constient in momentul de fata. Ce a fost inainte nu mai e valabil acum.

Atat actiunea, cat si contemplarea, sunt lucruri pe care vrei sa le incorporezi in viata de zi cu zi. Doar din contemplare poate lua naste o actiune “inspirata”, altfel vei functiona robotic si vei lasa crizele, fricile, traumele, sa-ti dicteze ce sa faci.

Bulgarele de zapada al noptii mintii

Daca nu merg la sala, atunci nu are rost sa fac exercitiu fizic, pentru ca nu are nici un efect, nu conteaza. Daca nu arat “tipla,” ce rost mai are sa-mi bat capul cu iesiri si cu intalniri? Oricum relatiile si obligatiile ma distrag de la munca, asa ca le evit.

Ce eviti e faptul ca relatiile sunt baza, ca din relatii derivi cel mai mare sentiment de implinire si de sens, din joaca si contributia in serviciul celorlalti.

Sau poti sa te simti singur, anxios si depresiv in continuare, alimentandu-ti adictiile in detrimentul riscului de a fi ranit din nou daca, bati in lemn, ti-ai indrepta atentia asupra conexiunilor umane.

Totul e interconectat. Chiar daca ai parte de relatii, fara sa ai spatiul tau in care sa-ti dai seama ce sa faci mai departe, fara sa ai parte de joaca si de directie in viata ta, fara sa fii atent asupra sanatatii tale, te vei simti ca si cum lipseste ceva tot timpul.

Orice ai crezut pana acum ca “aia era”, care iti va aduce un sentiment de implinire, iti dai seama ca e zero fara restul. Din acest motiv, nu sunt scurtaturi aici, sau vreo filozofie minimalista care sa-ti spuna un bullshit cum ca “nu le poti avea pe toate.”

Asa ca in loc sa-ti pui o intrebare fara capat de genul “ce naiba fac cu viata mea,” gandeste-te in schimb “ce pot sa fac acum pentru sanatatea mea? Cum ma pot juca si cum pot oferi valoare celorlalti? Cum pot iesi din cochilie si ma pot conecta cu alte persoane, chiar daca asta ma face sa ma simt vulnerabil?”

Si cel mai important: Sunt toate solutiile astea in armonie? Se alimenteaza una pe cealalta? Sau ma folosesc de una dintre ele pentru a fugi de restul?!…

Trimite mai departe:

 

Pastram legatura:

Posted by Leonard Dobre on Friday, October 2, 2020