Subiect: Dezvoltare Personala.
6 minute.

1-fugi-de-tine

Daca esti de destul de mult timp pe drumul acesta al dezvoltarii personale, sunt cateva blocaje pe care probabil le-ai intalnit. Prima data, e blocajul conditionarii sociale. Ai fost invatat ca lucrurile trebuiesc facute intr-un anumit fel, de catre parinti, profesori, persoanele pe care le-ai avut in jur, ai inteles cum paradigma lor ti-a dictat pana acum viata si acum opui rezistenta.

Pe urma este blocajul lui “nu stiu ce vreau”. E de asteptat, din moment ce toata viata ti s-a spus ce sa faci. In mod paradoxal, acum cauti raspunsuri tot in afara. Nu te poti bucura de simtul libertatii pe care ti l-a oferit datul la o parte al straturilor de conditionare, asa ca incepi sa cauti alte reguli, alte sisteme care ti-ar spune ce sa faci.

Altul este blocajul punerii in aplicare, sa faci acele lucruri care ti-ar schimba viata. Poate ca nu esti pregatit inca, poate nu vrei sa renunti la parti din ce traiesti in momentul actual, poate simti ca e foarte multa munca si, in mod automat, devii lenes.

Asa ca vine guru de dezvoltare personala si te pune la punct, cu mesaje motivationale, zicandu-ti ca treaba e serioasa, ce nasoala o sa fie viata ta daca nu te schimbi, cat de putoare esti ca nu te misti, si daca e foarte sincer cu tine, o sa-ti zica faptul ca nu exista solutie rapida si probabil va fi nevoie de luni, daca nu de ani, ca sa-ti rezolvi problema.

Cat de mult te ajuta asta? In momentul prezent, am capatat o alergie la orice seamana a fi un mesaj motivational. Ca si cum ar fi de ajuns. Ma lasa rece tot ce seamana cu rasucitul cutitului in rana, am ajuns sa capat toleranta. Si faptul ca o sa dureze un timp a devenit evident. Nici-o groapa nu se sapa singura peste noapte, nici ascensiunea nu e plina de unicorni si curcubee.

2-think-so-different

Totusi, nu pot trece cu vederea faptul ca modul in care este facuta dezvoltarea personala, in majoritatea cazurilor, perpetueaza suferinta. O faci serioasa, o faci munca, te proiectezi in viitor, imaginandu-te cum iti ia 1 an, 5 ani, 10 ani, moment in care vei fi un om realizat si implinit. Normal ca la un moment dat o sa-ti bagi picioarele si e de asteptat: te impovarezi singur.

Exista o asociere puternica intre “dezvoltare personala” si “durere”. Dezvoltarea personala, facuta la modul: daca imi setez obiective precise, ating rezultate, sunt aplaudat, atunci sunt fericit, este un drog care te scapa de durere. La suprafata observi “schimbare”, observi “evolutie”, dar scopul ascuns al intregului proces este sa-ti amorteasca durerea, cel putin pentru o perioada.

La fel ca alcoolul, la fel ca un partener care ti-ar alina durerea. “Evolutia” ta este construita pe neacceptare: neacceptarea sinelui, neacceptarea situatiei curente. Si la fel cum “nu vreau sa fiu sarac” nu e acelasi lucru cu “vreau sa traiesc in abundenta”, ce faci tu nu e dezvoltare personala. Este “cum fac sa nu mai ma simt naspa cu situatia mea, cu persoana mea, cum fac sa scap de durere prin orice aduce a fi dezvoltare personala”.

Tot ce ai nevoie pentru a fi fericit se afla in tine, doar ca ai fost conditionat sa-ti iei fericirea din exterior. Si daca nu fericirea, macar alinarea durerii. Intrebarea e: daca ai fi OK cu tine, daca ai fi fericit indiferent de rezultate, de ce ai mai face dezvoltare personala? Mai mult, de ce ai mai face ORICE daca ai fi fericit cu tine insuti?

3-why-so-serious

Seriozitatea este inventia mintii

Deoarece suntem dependenti de rezultat si ne derivam fericirea din succesul perceput, devenim seriosi. Mi se pare normal, miza e pe masura. Asa ca ne setam obiective (specifice, da?), devenim metodici in ceea ce facem. Acum fericirea s-a transformat intr-un “trebuie”. Daca nu ne-am atins standardele, acum ne simtim ca naiba.

Modul asta de a functiona are o gramada de defecte mai ales cand te imbarci intr-o aventura pe teritorii necunoscute. Trebuie sa stii ce vrei, insa din moment ce nu ai experienta, din moment ce nu cunosti teritoriul, tot ce ai la indemana este opinia celor care au mai trecut pe acolo. Ce garantii ai ca sunt valabile si pentru tine?

Oricine iti spune ca trebuie sa fii hotarat si “angajat” din prima, nu-ti are cele mai bune interese in minte. Trebuie sa stii cu exactitate ce vrei, jobul ideal, partenerul ideal, viata ideala, insa specificitatea poate veni doar dupa o etapa de experimentare. Cand n-ai experienta, o directie generala te ajuta mai mult decat un obiectiv specific. Cand n-ai experienta, specifice pot fi numai obiectivele altora.

Asa ca ai pornit in aceasta aventura, cu niste obiective foarte specifice, fiind foarte serios sa-ti indeplinesti telul. Daca nu obtii ce ti-ai propus, te simti ca naiba, din moment ce fericirea depinde de atingerea obiectivului. Daca il obtii, sunt sanse sa-ti dai seama ca nu e ceva ce vroiai de la bun inceput, pentru ca bazele au fost subrede.

Insa nu e nimeni prost sa-ti zica faptul ca nu ai cum sa stii ce vrei daca nu treci printr-o etapa de experimentare. Lumea te vrea usor manipulabil. Si, in general, societatea fuge de experimentare. Nu esti serios, nu esti consistent, iti place sa te joci, esti insipid, insa fara etapa asta nu poate exista invatare si crestere. De aceea te si lasi influentat, pentru ca e mult mai simplu sa ti se spuna ce trebuie sa vrei si sa faci.

4-playful-pussy

Spiritul a venit aici ca sa se joace

Afirmatia de mai sus e la fel de buna ca orice vocatie pe care ti-ai putea descoperi-o. Alan Watts spunea ca nu e inhamat la nici o misiune, “I’m just doing my thing”. Osho spunea ca lumea e mult prea impovarata de scopuri si de obiective, “ti-ai pierdut mult prea multe vieti batandu-ti capul cu ele”.

Revenind la intrebarea de mai devreme, cine esti cand nu trebuie sa FACI ceva sau sa FII cineva? Nietzsche descrie 3 etape distincte ale metamorfozei sinelui: camila, leul si copilul. Camila este colectionarul, atat de rezultate cat si de poveri, este servitorul lui “trebuie”. Leul este cel care se lupta cu dragonul lui “trebuie”, este reactiv lui, insa, acesta concluzioneaza, “nu exista fericire in a te lupta cu dragoni toata viata”.

Copilul este modul curios si jucaus de a interactiona cu viata. Este alegerea de a face lucrurile in prezent, clipa de clipa. Incearca diverse lucruri si abordari, experimenteaza. Nu are interes sa invinga fortele lui “trebuie”, a gasit ceva mai bun. Copilul cunoaste bucuria vietii, este un “vreau” puternic, este afirmator de viata, este creatie pura. Daca esueaza, nu este capat de lume, ci se amuza de felul in care au iesit lucrurile, mai ales de cum a facut de nu i-a iesit.

Cand functionezi in acest mod, nu esti atasat de un scop sau de un obiectiv. Cand te concentrezi asupra unui obiectiv, automat te-ai proiectat in viitor. Nu poti fi aici in totalitate, pentru a face. Daca ma gandesc ca trebuie sa public articolul asta, daca ma gandesc cati or sa-l citeasca, daca ma gandesc la comentariile pe care le voi primi… Nu fac decat sa imi distrag atentia de la a ma exprima in totalitate, de a lasa cuvintele sa curga pe ecran.

Cand nu e nimic pe care trebuie sa-l faci, cand nu e nimic care trebuie sa devii, te poti relaxa. Si in acea stare de relaxare, esti liber sa fii curios, sa te joci, sa experimentezi, sa traiesti viata clipa de clipa.

Crezi ca trebuie sa te sacrifici?

Pentru a atinge fericirea, implinirea, un anumit nivel de evolutie personala? Lucrurile astea nu tin niciodata de “ce faci”, ci de “felul cum le faci”. Credem ca daca ne sacrificam acum, o facem pentru ca sa avem un viitor mai bun, insa cum faci lucrurile acum este felul cum le vei face tot timpul.

Daca suntem consecventi cu sacrificiul nostru, ne-am conditionat sa fim intr-asa fel incat, atunci cand va veni acel viitor fructifer, nu vom sti cum sa ne comportam intr-un alt mod. Din acest motiv, orice iti rezervi pentru viitor este important sa-l aduci in prezent, intr-o forma sau alta, folosind tot ce ai la indemana acum.

Orice ti-ai proiectat in viitor, fa-l acum, chiar si intr-o alta forma. Testeaza daca e ceva ce-ti doresti in viata ta sau e doar o proiectie a mintii. Asta inseamna cu adevarat “sa te pui pe tine pe primul loc” pentru a avea disponibilitatea de a-i ajuta pe ceilalti din toata inima.

De-abia atunci se poate intampla adevarata maturitate. Am fost invatati sa punem semnul de echivalent intre maturitate si seriozitate, insa maturitatea adevarata este atinsa doar atunci cand vezi interconectarea tuturor lucrurilor, efectul pe care-l au actiunile tale, insa facute intr-un mod care sa te imbogateasca, nu sa te secatuiasca de energie.

Credem ca rezultatele sunt cele care ne schimba, insa e mai mult modul in care facem lucrurile care ne schimba. Cum faci lucrurile, asta e de fapt ceea ce creezi, ceea ce aduci in lume, asta este exemplul pe care-l oferi celorlalti.

Din cauza asta tot auzi zicandu-se: calatoria e mai importanta decat destinatia. Pana acum era doar o zicala care dadea bine, acum cunosti si motivul pentru care ar fi asa.

Tu cum calatoresti? Carand tona de valize dupa tine sau cu un singur rucsac in spate?

Trimite articolul prietenilor tai:

Pastram legatura:

Citeste in continuare: