Subiect: Dezvoltare Personala.
6 minute.

Cum Stoicismul Te Impedica Sa-ti Atingi Potentialul

“Cinstea apartine celui din arena, care se straduieste cu vitejie, care greseste, care esueaza din nou si din nou, care cunoaste devotamentul pentru o cauza demna. Care in cel mai bun caz cunoaste triumful unei inalte realizari, si in cel mai rau caz a esuat indraznind foarte mult. Astfel, locul lui nu va fi niciodata alaturi de acele suflete reci si timide care nu cunosc nici victoria si nici infrangerea.” ~Roosevelt

Te-ai intrebat vreodata ce te-a facut sa fii de acord cu o idee promovata de gurus si marketeri de dezvoltare personala?

Luam de bune concepte fara sa ne chinuim sa le punem sub lupa.

1: “Nu te compara cu ceilalti, compara-te cu cine erai ieri.” (nu o idee stoica per se, dar care a propulsat stoicismul in popularitate – citeste mai departe sa afli cum)
2: “N-ar trebui sa-ti pese de ce cred ceilalti.” (parafrazare dupa Marcus Aurelius)
3: “Nu incerca sa controlezi rezultatele, tot ce poti controla e reactia ta la evenimente.” (parafrazare dupa Epictet)

Cum au ajuns aceste afirmatii sa fie adevaruri de necombatut? Ca sa aflam asta, e nevoie sa ne intoarcem un pic in timp.

Ce nu stiu multi e ca au existat doua mari valuri de gandire si comportament in Roma antica. In primul, toti locuitorii erau angajati in mod activ in societate. Erau supusi unor probe, intrau in competitii, iar joaca si umorul erau la ordinea zilei in cadrul acestora.

In fiecare zi iti descopereai punctele forte si punctele slabe, in mod public in ochii celorlalti, iar asta te facea sa ramai prezent cu ce anume aveai in fata si sa nu te culci pe o ureche.

Dar apoi s-a intamplat ceva neprevazut. Cei care nu reuseau sa progreseze, sa ii depaseasca pe ceilalti din pozitiile de top, s-au retras din competitii si au inceput sa-si creeze propriul “joc”, cu propriile reguli si virtuti.

Cand valorile adoptate devin carje ale Ego-ului

Astfel a luat nastere al 2-lea val sub semnul stoicismului, unde s-a produs o inversare a valorilor. Daca in primul val energia si vitalitatea erau puse la rang inalt, acum domina autocontrolul.

Competitiile au fost recadrate sub sloganul “singurul cu care esti in competitie esti cu tine insuti.” Cu cat reuseai sa-ti stapanesti mai mult ce se petrece in interior, pulsiunile, poftele, mintea, emotiile, cu atat mai mult erai privit ca un om maret. Acum lupta nu mai era cu ceilalti, lupta se dadea cu tine.

Daca pana acum indiferenta fata de ce credeau altii era semnul devitalizarii unei persoane care a fost infranta, acum era semnul maturizarii si intelepciunii.

Incepand din acel moment si continuand pana in zilele noastre, majoritatea populatiei a fost transformata in spectatori, iar competitia, sporturile, probele au devenit activitati pentru acei cativa care au continuat sa ramana in arena.

Revenind la subiectul discutiei, e nevoie sa constientizezi ca daca anumite idei, concepte, “filozofii” ti se par ca se potrivesc ca o manusa, asta nu inseamna ca automat iti sunt si benefice. Mai degraba, sunt mecanisme de a face fata situatiilor.

Spre exemplu, daca ai avut parte de un sir de experiente negative la capitolul social, incepand cu familia, prietenii, si relatiile pe care le-ai avut, e foarte la indemana sa te ascunzi in spatele unor ideologii care te fac sa te simti bine in situatia in care esti.

Acum esti stoic, esti detasat, acum ti se rupe. Insa nu e vorba ca ti se rupe, ci ca ai fost traumatizat in asa hal incat sa ti se rupa.

Nu te mai astepti la o schimbare, vrei doar sa ti se confirme situatia

Umbrela mentalitatii sub care te ascunzi vine la pachet cu lucruri care te ajuta sa rezisti, si cu altele care ti-o dau pe la spate (and not in the good way).

Cum spunea Osho, in crestinism saracia a devenit o virtute in loc sa fie privita ca pe o boala. E ca si cum ar veni doctorul si in loc sa te trateze, s-ar aseza in pat langa tine ca sa-i transmiti si lui raceala.

De multe ori, fix asta se intampla. Gravitezi in mod involuntar in jurul oamenilor care sunt in situatia ta, nu in jurul celor care au depasit-o.

In incercarea de a-ti dezvolta “pielea groasa”, devii mult mai slab psihic si scoti din ecuatie lucrurile care dau gust vietii.

La fel ca in strategia celor din al 2-lea val, te retragi in tine pentru a face fata dezamagirilor de care ai avut parte in lumea exterioara, ca mai apoi sa ajungi la concluzia ca dorintele si asteptarile sunt problema, in loc sa-ti procesezi trairile interioare.

Mimezi detasamentul emotional, cand esti clar coplesit de emotii. Adopti toate trasaturile astea stoice, ca si cum ti-ar fi mai bine, ca si cum ai deveni o persoana mai buna.

In loc de acceptare, iti pui o masca de putere in fata la orice se intampla. Iti cultivi o masca impenetrabila de indiferenta stoica. Vrei sa fugi, sa ingropi, insa ce incerci sa controlezi devine parte din umbra, iar asta incepe sa te muste prin alte parti.

Asa ajungi sa-ti fie frica sa fii ranit din nou, doar ca acum o ascunzi in spatele unei masti de superioritate – ca de fapt nu conteaza, ca sunt lucruri mult mai importante de facut, ca “am trecut peste asta.” Te pacalesti singur si cu cat esti mai inteligent si “rational” cu atat te pacalesti mai mult.

Cu alte cuvinte, devii din ce in ce mai inautentic, mai retras, mai deconectat de societate. Care sunt efectele pe termen lung? Depresie, boli, lipsa unui motiv pentru care sa continui, agresivitate inabusita care mocneste in interior.

Cu cat crezi ca devii mai puternic, datorita focusului si energiei pe care acum o investesti in “eforturi mai productive”, cu atat devii din ce in ce mai slab per total.

M-am concentrat pe relatii pentru ca de acolo cred ca porneste tot. Chiar si atunci cand ai ca prioritate munca sau finantele, poti sa fii bun in ce faci, sa investesti timp si bani sa te educi, sa fii dedicat, dar fara oameni care sa te traga in sus, sa te ajute sa ajungi unde vrei, slabe sanse sa reusesti in ce ti-ai propus.

Cu fiecare dinte scos, urmatorul devine mai usor

Pe final, vreau sa iau acele afirmatii cu care am inceput, pe care in ziua de azi le luam de bune, si sa vin cu argumente de ce te trag in jos.

1: Te compari cu altii sau te compari cu cine erai ieri? Si eu te intreb: in ce fel te-ar motiva sa vrei sa fii mai bun decat cine erai ieri? Daca nu te raportezi la nimeni, daca nu ai un factor extern cu care sa-ti compari progesul, care mai e rostul?

Cand iti spui ca esti in competitie doar cu tine, vezi de fapt sa nu fie un mecanism de autoprotectie, ca tu nu ai fi in stare sa faci lucrurile la fel de bine ca si altii.

Poti fi prins in gelozii si in competitii infantile, frustrat de rezultatul altora, sau poti fi motivat sa iesi din apatie. Sa te raportezi la persoanele pe care le admiri.

Nu-ti lasa Ego-ul sa te prinda in capcana extremelor. Vezi-o mai mult ca pe un joc si gaseste umorul din el, precum cei din primul val, in loc sa devii frustrat.

2: Ar trebui sa-ti pese ce cred si ce spun ceilalti sau nu? Si eu zic: ce influenta a avut omul ala in viata ta? E un mentor pe care-l admiri si respecti sau unul care se baga in treaba fara sa stie despre ce vorbeste?

Pentru ca vrei sa primesti feedback de calitate de la persoanele din domeniu. Vrei sa-ti pese de oamenii de care merita sa-ti pese. Care au cu adevarat ceva de spus si te-ar ajuta in ce ti-ai propus.

3: Vrei sa controlezi rezultatele sau reactia ta la evenimente? Nu stiu daca te-ai prins, dar ce au toate ideile astea in comun? Faptul ca esti “thin skinned” (ca ai pielea subtire), ca ai un Ego mare si fragil, si incerci sa compensezi pentru asta prin filozofiile pe care le adopti.

Seneca credea in cauzalitate si predeterminism, ca orice ai face nu poti produce o schimbare reala, ca poti schimba doar felul in care percepi lucrurile. Idei care in ziua de azi sunt combatute. Vezi David Hawkins care argumenteaza de ce lucrurile astea nu sunt valide, si le inlocuieste cu ideea de potentialitate si “emergence”.

Revenind la afirmatie, cat de mult autocontrol ai avut asupra reactiilor tale, la evenimente, in ultimele luni sau in ultimul an? Cat de mult ai reusit sa-ti controlezi gandurile, emotiile, povestea pe care ti-o spui? Ai reusit sa le inabusi? Au disparut ca prin minune? Ce crezi ca s-a intamplat cu ele?

Ai luat de buna auto-disciplina fara sa iti dai seama ce implica de fapt. Sa ajungi la acel ideal de a actiona intr-o maniera calma si rationala n-are nici o treaba cu reprimarea emotiilor etc., ci cu procesarea lor. Implica acceptarea situatiilor, ca punct de pornire pentru schimbare, si mai ales acceptarea ajutorului din partea persoanelor din viata reala.

Ca si concluzie, e stoicismul o filozofie invalida pentru viata? La nivel pur ideologic (Stoicismul cu S mare), contine niste insight-uri care te-ar scoate un pic din cutia in care esti si te-ar pune pe ganduri.

La nivel practic, luand in calcul istoria popularizarii ei, felul in care a fost adoptata de catre multime si cum e folosita in ziua de zi, stoicismul e un “bullshit response” la provocarile din viata reala.

E perfecta in situatia in care ai un Ego fragil si ai nevoie de o pauza de la “a o mai incasa” de la viata, dar pe termen lung ai nevoie de ceva mai mult ca sa mergi mai departe.

De conexiune umana, de provocari, de comparatii sanatoase, de un trib de oameni care sa dea mai mult de 2 bani pe tine si de un “motor” care sa te scoata din mlastina. De un alt fel de energie pe baza careia functionezi, unde nu mai ai nevoie sa te ascunzi in spatele unor filozofii care suna bine doar ca sa-ti “lingi ranile”.

Trimite articolul prietenilor tai:

Pastram legatura:

Citeste in continuare: