Subiect: Dezvoltare Personala.
6 minute.

De ce n-o sa-ti gasesti adevaratul sine sub cochilia in care te-ai ascuns

De fiecare data cand lumea din jur pune presiune asupra ta, sub forma de asteptari, pretentii si “ce ar trebui sa faci”, incepi sa te micsorezi putin cate putin, pana in punctul in care habar nu mai ai cine esti cu adevarat. Oamenii aia n-au nici o jena sa calce peste sufletul tau, pentru ca si ei au avut parte de acelasi tratament.

Tin minte si acum, cum intr-a 10-a am fost luat cu japca din clasa cu profil informatic si mutat la chimie, pe motiv ca trebuiau echilibrate locurile. Daca dadeam un test de performanta, eram printre putinii care meritau sa fie acolo. Insa nu a contat cat de pasionat eram de domeniu, nu conta ca fix pentru aia am dat la acel liceu, nu contau oamenii, conta sa fie implinit un target de pe o foaie administrativa.

In acea zi, cand m-am intors de la liceu, am intrat pe usa cu o mutra serioasa si le-am zis alor mei: “eu nu mai calc in cladirea aia in viata mea!” O saptamana intreaga nu am vrut sa ies din casa, nici macar nu voiam sa mananc. Preferam sa fiu exmatriculat decat sa fac ceva ce nu voiam sa fac cu adevarat, iar atitudinea asta m-a salvat de mai multe ori, de-a lungul timpului, de la chin si stres inutil.

Cand am vazut cum sta treaba, ala a fost un semnal clar ca e nevoie sa imi iau educatia in propriile maini. Dupa ce am fost mutat la o alta clasa (ordinara, fara pretentii prea mari de la mine), cand ceilalti chiuleau si mergeau la sali de jocuri, eu invatam Web Design de la Jeffrey Zeldman si citeam cartile lui Nietzsche. Daca i-as spune ceva copilului de atunci, i-as multumi din suflet ca a avut luciditatea si nebunia sa riste sa faca ce-i place. Pentru ca daca nu facea asta, articolul si chiar blogul asta nu mai exista.

Foarte multi se conformeaza asteptarilor celor din jur si ajung cu depresii si boli deoarece si-au tradat propriul suflet pentru niste castiguri. Atata timp cat faci compromisuri si te schimbi pentru a le face pe plac: parintilor si rudelor, prietenilor si prietenelor tale, sefilor si partenerilor tai, dorindu-ti aprobarea si validarea lor, nu o sa fii niciodata fericit.

La primul semnal pe care il vad ca nu sunt “in acord” cu deciziile mele, ma indepartez usor usor de ei. Daca inainte le povesteam ce faceam, datorita incercarilor de a ma aduce pe “calea cea buna”, acum am incetat sa le mai dau raportul. Deoarece n-o sa fii niciodata “destul” pentru ei. Vor incerca sa te schimbe si sa te modeleze, iar tu vei deveni o suma a limitelor si barierelor pe care le au ei si pe care le proiecteaza asupra ta.

Asta pentru ca majoritatea n-au nici o treaba. Habar n-au pe ce lume traiesc si ce fac cu viata lor. Doar se conformeaza asteptarilor celorlalti si dau torta mai departe. Cu cat iti dai seama mai repede de treaba asta, cu atat poti incepe sa ai compasiune pentru ei si mai ales pentru tine si deciziile tale.

Screw you guys! I’m going home.

Una din capcanele cele mai mari e sa ramai prins in “cochilie”: in carti (de dezvoltare personala, clar), in seriale TV si in feed-ul de Facebook. Sau “sa stai tu cu tine” pana in punctul in care excluzi oamenii, ca asa ai fost invatat de catre guru. Insa ai nevoie de oameni in viata ta, de oameni misto, si e nevoie sa “risti” sa fii vazut asa cum esti.

Sa mergi la evenimente, la petreceri, sa te apuci de hobby-uri noi, unde poti descoperi oameni potriviti tie. Altfel nu faci decat sa te transformi intr-o victima care se plange cat de naspa e lumea, sau crede ca trebuie sa fie “dezvoltata personal” ca sa intre intr-o relatie, cand fix relatiile sunt cele care te ajuta sa evoluezi. Asta daca le lasi.

Pana nu am luat pulsul comunitatii, pana nu am ajuns sa cunosc oamenii care faceau ce visam sa fac si sa interactionez cu ei, sa observ felul in care fac, nu am inceput sa ma misc cu adevarat. Eu care pana atunci credeam ca sunt zeu si le stiu pe toate. Pana nu incepi sa lucrezi cu mentori, nu iti dai seama cat de mult traiesti in teorie si in concepte care se afla in conflict in interiorul tau. Pana nu ai un partener langa tine, care sa-ti observe minciunile pe care ti le zici, slabiciunile de care fugi, care sa-ti apese butoanele… Atunci sa vezi cat de evoluat esti.

Nu o sa ajungi la sinele autentic facand teste de personalitate sau chiar teste de valori. Orice lucru bine definit la care ajungi va fi o versiune mintala a cine crezi ca esti, bazat pe trecut sau cine ti-ai dori sa fii. Autentic esti cand iei in considerare ce iti prezinta fiecare moment, fiecare situatie, sa traiesti in mod spontan fiind conectat in mod profund cu realitatea, unde stii ce sa faci prin simplul fapt ca esti prezent in viata ta.

Crezi ca daca “stai tu cu tine” indeajuns de mult vei rezolva ceva. Nu e vorba de timp, cat sa vrei sa confrunti ce e cu adevarat acolo, nefugind de tine. Crezi ca daca “sti exact cine esti”, vei fi in fata tuturor celorlalti. Crezi ca daca ai claritate, vei avea un avantaj asupra lor, si ca in nesiguranta ta esti undeva dedesubtul lor. Insa cand crezi ca stii, te-ai pus pur si simplu intr-o cutiuta mica, te-ai limitat la imaginea de sine pe care ti-ai lipit-o deasupra ta, iar acum esti scutit sa fii atent la viata, sa te comporti si sa actionezi diferit, sa incerci lucruri noi, deoarece crezi ca “tu nu esti asa”.

Nu e nevoie sa “te impingi in afara zonei de confort”, cum zic multi. Daca lucrurile pe care le faci sunt incomfortabile e pentru ca tu te simti incomfortabil cu tine in interiorul tau. Altfel, sunt niste actiuni pe care pur si simplu vrei sa le faci. Dar altfel cum ai mai avea motiv sa te dai mare in fata ta si a altora, sa spui povesti “prin ce ai trecut” si ca “nimic care merita nu vine usor”?

Pentru cine vrei sa te dezvolti mai exact?

Din moment ce o mare parte din lucrurile pe care le-ai facut pana acum au fost pentru aprobarea, validarea, “iubirea” primita din partea celorlalti, mare atentie ca lucrurile pe care le faci si care crezi ca te reprezinta sa nu fie tot o forma de a primi atentie.

Daca vrei sa incerci ceva nou, pentru ca a trezit ceva in tine acel lucru, e perfect ok. Daca o faci ca sa postezi poze pe facebook cat de tare esti tu la sala, sau cati kilometri ai facut pe aplicatie, e clar. Buba unde e? Atata timp cat o sa primesti validare din afara, o sa te simti perfect. Cand dintr-o data n-o s-o mai primesti, o sa te simti ca ultimul om, pentru ca depindeai de toti acei oameni sa iti dea like-uri si sa te felicite cat de tare esti.

Cel mai evident e dupa o despartire. Daca esti femeie, incepi sa te machiezi diferit, sa-ti aranjezi altfel parul, sa-l vopsesti, sa porti fusta in loc de blugi. Daca esti barbat, dintr-o data vrei sa mergi la sala ca sa slabesti, sa faci muschi, dintr-o data vrei sa faci mai multi bani. Da, fix aia era schimbarea pe care ti-o dicta sufletul s-o faci… Nu ca ar fi lucruri rele, doar ca nu ai actionat pe baze potrivite. Nu ai facut-o ca o reflexie a ce anume era in tine, ci ai fugit astfel de durerea pe care o simteai ca urmare a evenimentului – crezand ca nu esti destul de bun.

Daca te simti pierdut si nu stii incotro s-o apuci, asta e pentru ca ai o minte mult prea incarcata pentru a ajunge la o imagine de ansamblu. Nu e nimic care sa trezeasca ceva in tine, deoarece traiesti in minte, in loc sa traiesti cu adevarat. Curata bullshit-ul mintal si incet incet o sa ti se arate (si o sa ti se intample) “incotro”-ul.

Doar experientele iti pot releva nivelul la care ai ajuns

Sunt mai multe piese de puzzle care trebuiesc puse cap la cap, atat in interior cat si in exterior, care iti vor crea lumea. Iesi in natura cat mai mult, pastreaza contactul la minimum cu persoanele care te controleaza, fii atent mai mult la ce se intampla in acest moment. In loc sa pui presiune pe umerii oamenilor – sa te asculte, sa te aprecieze, sa iti ofere atentie – devino tu un prieten adevarat pentru ei.

Incepe sa faci lucruri care trezesc ceva in tine, chiar daca ai impresia ca nu te pricepi la inceput. Fa-ti hobby-uri noi, mergi la evenimente si petreceri, iesi din minte, vorbeste despre acele lucruri care sunt cu adevarat interesante pentru tine si permite-ti sa iti exprimi curiozitatea cand vine vorba de celelalte persoane.

Daca esti prins in “cochilie”, seteaza-ti cel putin 2 intalniri pe saptamana. Prima intalnire va fi cea cu tine, in care te iei pe tine la plimbare, prin parcuri si in natura. Fara muzica, fara sa dai telefoane, doar concentrandu-te pe respiratie, la fel ca in meditatie. A doua – iesi cu cineva care nu e coleg cu tine, la o cafea sau la o placinta. Observa-te cum esti in raport cu acea persoana, ce iese la suprafata din interactiune, mai ales la nivel de motivatii. Vrei sa creezi o conexiune adevarata cu acea persoana sau vrei ceva de la acel om – sa primesti atentie, validare, sa devii dependent de aprobarea ei?

Lumea din jurul tau, pe care o creezi in fiecare moment fie ca vrei sau nu, reflecta cine esti si cum esti in interior. Daca “esti un dezastru”, exteriorul pur si simplu va reflecta acel “dezastru”. Sa te concentrezi pe ce actiuni e nevoie sa faci ca sa ajungi unde vrei sa ajungi, din pacate… nu e “de ajuns”. Care e motivul pentru care vrei acel lucru? Cum esti tu in toata treaba asta? Altfel, orice schimbari ai face in viata vor fi frecus de rumegus, pentru ca orice obiectiv ti-ai indeplini si oriunde vei ajunge, te vei cara si pe tine in carca – cu tot cu dureri, frustrari, dependente si nevoi de atentie.

Trimite articolul prietenilor tai:

Pastram legatura:

Citeste in continuare: