Subiect: Dezvoltare Personala.
8 minute.

1 matrix girl

E dur atunci cand nu mai fugi de tine si incepi sa-ti analizezi viata. Vezi ca toate maratoanele de “Lie to Me”, “House” si “Gossip Girl”, toate noptile pierdute prin cluburi, toate eforturile de a muta, rearanja mobila si de a face o mare bucurie vecinilor cu bormasina la ora 8 fix in fiecare dimineata incep sa-si faca simtite efectele.

Vezi ca ai o gramada de lucruri de schimbat in viata ta, lucruri care conteaza cu adevarat. Pe plan financiar esti la pamant, n-ai mai facut o flotare din vara, faci ce faci si nu stii cum a mai trecut si ziua de azi. Si cel mai dur, incepi sa te compari cu cei “ca tine”, folosind orice criteriu, de la varsta pana la persoane apropiate.

“N-am facut nimic cu viata mea pana acum!” E usor sa te lasi prins in modul asta de gandire. Crezi ca asta te-ar motiva in vreun fel sa produci o schimbare. De fapt nu e un punct de pornire prea bun. Indiferent ce ai facut, ai trait, ai avut niste experiente, si daca citesti textul asta pe tableta, laptop sau telefon, cel mai probabil esti mai ok decat majoritatea locuitorilor acestei planete.

La oricine te-ai uita, nu poti vedea ce se petrece in interiorul lor. Nu e greu sa afisezi o imagine in care ai totul pus la punct, unde stii exact ce vrei, care ti-e destinul, despre ce anume e viata ta. Cei cu care te compari se pricep doar sa ascunda mai bine decat tine faptul ca sunt la fel de pierduti, daca nu mai mult. Diferenta e ca ei au ajuns sa considere problema asta ca fiind un lucru normal.

Te nasti in cartier, saracia e normala. Te nasti in azil, nebunia e normala. E nevoie sa scoti pestele din apa ca sa isi dea seama ce inseamna apa. Pana nu iesi din cadrul tau, nu vei sti mai bine de atat. Si majoritatea dintre noi ne concentram pe lucrurile gresite cand vrem sa facem o schimbare de 180 de grade in vietile noastre.

E nevoie sa risti sa fii privit ca un ciudat, in momentul in care zici “nu” standardelor societatii. Sa incepi sa faci lucrurile diferit. Sa te opui modului in care ai fost invatat sa functionezi toata viata ta. Insa pana nu-ti dai seama care sunt lucrurile care te trag in jos, cum anume se intampla asta, si mai ales sa simti cum te afecteaza, nu poti schimba prea multe.

2 early in the morning

Spre exemplu, care sunt primele lucruri pe care le faci cand te dai jos din pat? Sunt mari sanse sa intri intr-un stadiu de panica si sa nu stii cum sa iesi mai rapid pe usa. Sau daca e weekend, te trezesti mahmur sau cu o lene in tine de nu ajungi sa faci ceva juma’ de zi.

Una din cele mai importante realizari pe care le poti avea este faptul ca felul in care iti pornesti ziua e de baza, pentru ca asta iti va dicta cum va decurge intreaga zi. Daca nu ai primele momente din zi puse la punct, vei fi prins in obligatii, in lucruri pe care le faci pe pilot automat, in “minte”.

Imi aduc aminte cand am avut realizarea asta prima data. A fost in momentul in care ma trezeam din somn cu un sentiment de neliniste, de “nu e bine deloc ce fac”. Si orice stare negativa care se repeta pe o perioada indelungata de timp striga la tine: “te rog eu, fa altceva!”

Atunci am inceput sa pun stop la tot ce credeam ca stiu si mi-am zis ca e nevoie sa construiesc din nou de la zero.

Primul lucru, si cel mai evident la care trebuia sa lucrez, a fost somnul. De la tipul care statea pana la 3 dimineata pe calculator, uitandu-se la filme si jucandu-se Quake Live, am ajuns genul care se culca la 12 sau la maximum 1. Si am reusit sa fac trecerea intr-un mod surprinzator de rapid.

Daca intri pe “Sleepy Time” poti afla exact cand este ok pentru corpul tau sa se trezeasca daca te culci acum. Un somn odihnitor consta in cicluri de cate 1 ora si 30 de minute. Daca te trezesti pana in intervalul asta, sunt sanse foarte mari sa casti toata ziua. Un somn normal e de 7 ore si 30 de minute.

Si am zis: bun, la ce ora vreau sa ma trezesc ca sa am timp pentru mine? Si indiferent la ce ora ma culcam, intram pe sleepyti.me, vedeam orele corecte de trezit si imi setam pe telefon alarma cea mai apropiata de ora stabilita. Dupa cateva zile, corpul s-a obisnuit sa se trezeasca la acea ora, fara sa am nevoie de cafea ca sa fiu fresh.

Cateva mentiuni care cred ca au facut diferenta: sunetul de alarma la telefon – o melodie relaxanta sau sunetele naturii, dar care sa reuseasca sa te trezeasca. Si telefonul cat mai la distanta de pat, ca sa te scoli in picioare pentru a opri alarma. Vrei sa creezi o experienta placuta pentru tine inca de la inceput, nu sa-ti sune trompeta militara in cap.

3 meditating zen

Al doilea lucru care a facut diferenta a fost practica de scris si de meditatie, imediat dupa ce m-am dat jos din pat. Cand te trezesti, vezi ca in starea aia ai acces la tot felul de idei, combinate cu ce ai visat peste noapte, ca primesti raspunsuri la intrebari la care nu te asteptai, ai momente de aha, primesti indicii legate de viata ta. Daca nu ai pus lucrurile astea pe hartie, in 5 minute le-ai uitat si lumea din jur incepe sa preia controlul asupra ta.

Du-te la un magazin de papetarie, ia 5 bloc notes si 5 pixuri si incepe sa-ti notezi tot ce ai pe suflet. La inceput va fi zgomot mintal, griji, obligatii, intamplari negative, stari pe care incerci sa le eviti. Dupa cateva pagini, incep sa iasa la suprafata lucrurile bune. Ce vrei, cum vrei sa arate viata ta, ce poti face azi ca sa cresti. E nevoie doar sa stai cu gandurile tale pana se limpezesc apele.

In ceea ce priveste meditatia, ce face toata diferenta e un sistem care sa te faca sa vrei sa meditezi. Pentru asta, intra in magazinul de aplicatii si instaleaza-ti “Insight Timer” pe telefon. Pe langa clasicul cronometru, ai acces la sute de meditatii ghidate, la statistici si borne kilometrice, plus de asta te simti conectat la toti utilizatorii aplicatiei, deoarece poti vedea in timp real cine mediteaza si cum anume. Eu tocmai am atins borna de 40 de zile consecutive, cu peste 120 de sesiuni de meditatie la activ. (Pentru scris e ceva mai mult, 124.)

Incepe cu cate putin, nu te baga la prea mult din prima. Pot sa-ti zic sa incepi cu 5 minute, cu 10 sau cu 20. Nu este o regula. Doar tu iti poti da seama ce ti-e potrivit. Daca vezi ca te descurci cu 20 de minute pe o perioada indelungata, e ok. Daca vezi ca ai tendinta sa renunti, seteaza-ti 5 minute si creste timpul in mod gradual. Mai ales in weekend, cand ai tendinta sa lasi totul deoparte, fa minim 5 minute din aceste lucruri, ca sa nu pierzi momentum. Importanta e practica zilnica, nu salturile imense.

Acum o sa-ti spui: la ce bun toate astea, cu ce ma ajuta in mod practic? Aici intervine pasul 3 si ultimul din seria de practici care fac toata diferenta. Prin scris si meditatie incepi sa ai acces la lucrurile cu adevarat importante din viata ta. Sunt sanse foarte mari ca ai o gramada de optiuni, de interese, multe lucruri de rezolvat, de invatat, si sa nu stii incotro sa mergi mai departe. Obtii claritate, obtii focus, obtii raspunsuri la care nu te-ai fi gandit vreodata.

4 geared up

Bazat pe momentele de aha pe care le-ai avut din practica de scris si meditatie, stabileste-ti care sunt prioritatile pentru aceasta zi. Ce practici vor face diferenta in viata ta? Poate e ceva ce ai amanat pe o perioada indelungata de timp si acum arde. Poate e vorba de a renunta la anumite lucruri din viata ta, obligatii si alte bullshit-uri care te trag in jos.

Intra in magazinul de aplicatii si instaleaza-ti “Habitica” pe telefon. E un program de time management si liste de sarcini, insa dus la un alt nivel. Pe langa faptul ca iti masoara progresul si ai acces la statistici, iti transforma intreaga viata intr-un joc. Fiecare task completat iti creste nivelul de experienta, fiecare obicei negativ iti fura din viata.

In sectiunea “Habits”, adauga obiceiurile care te trag cel mai mult in jos. Care iti fura din energia zilnica, obiceurile care te saboteaza pe termen lung. Adauga-ti dependentele aici si devino constient de ele: mancatul in exces, alcool, fumat, porn, workaholism, a fi ocupat tot timpul, dependenta de drama si de stari negative.

Toate acestea iti blocheaza creativitatea naturala care ti-a fost daruita de catre univers atunci cand te-ai nascut. (da, stiu ca suna un pic woo-woo, insa asta e realitatea) Suma viciilor este constanta in viata ta doar pentru ca ai fost invatat sa reprimi acea energie creatoare. Habar n-ai avut ce sa faci cu ea. Aceasta s-a transformat acum in altceva, si poti observa asta cu ochiul liber cand incerci sa renunti la vicii. A devenit o energie nevrotica, o bila de foc instabila. Din acest motiv, practica meditatiei si a scrisului este cruciala!

De fiecare data cand practici acel obicei, apasa pe butonul de minus care ia din viata avatarului din Habitica. Cand nu l-ai practicat (ideal ar fi sa il inlocuiesti cu un comportament care iti aduce aceeasi rasplata ca obiceiul inlocuit), apasa pe plus pentru a obtine experienta. Astfel ai o reprezentare vizuala a ce anume se intampla cu adevarat in realitate.

In sectiunea “Dailies” treci ritualul de dimineata si cele mai importante practici pe care le poti avea, care te incarca cu energie si cu pasiune. Scris, meditatie, creativitate, “rasplati”.

In sectiunea “To-Dos” completeaza cele mai importante 3 sarcini pentru ziua de azi. Recomand sa pastrezi o lista separata pentru activitati de sustinere, sarcini care vin din exterior, ce stii tu sigur ca vei amana.

Bineinteles, astea sunt instrumentele pe care le folosesc eu. E ce am descoperit ca functioneaza cel mai bine pentru mine, nu sunt musai. Poti folosi o agenda, un tabel excel, google docs… Importante sunt principiile din spate.

Frumusetea e ca astfel poti monitoriza tot ce se intampla in viata ta. Poti vedea exact unde e nevoie sa lucrezi cel mai mult, cat progres ai facut intr-o arie a vietii, si cat de mult ai ajuns sa cresti ca nivel in lucrurile pe care ti le-ai propus.

5 dream or real

Si cand ai terminat cu toate astea, incepe sa faci, pur si simplu, concentrandu-te asupra momentului prezent. Nu exista nimic altceva in interiorul tau decat activitatea curenta. Mintea are antrenament de zeci de ani sa se duca in trecut sau in viitor. Las-o un pic si o sa vezi cum incepe sa-si faca planuri singura, sa viseze la sezlonguri pe plaja si la cocktail-uri pe marginea piscinei, sa cotrobaie prin trecut, sa-ti prezinte momente in care te-ai facut de fazan, sa vina cu motive pentru care tot ce faci tu acum e inutil. Mintea e experta sa te suceasca.

Aici intaresc din nou importanta practicii pe care ai avut-o cand te-ai trezit din somn. Fara scris, nu ti-ai eliberat mintea de zgomot. Fara meditatie, nu ai atins un nivel in care te poti concentra in totalitate asupra sarcinii curente. Esti tras de catre viata in toate partile, nestiind ce anume sa faci mai repede, stresandu-te si ajungand la sfarsitul zilei cu un sentiment de oboseala si de nesatisfactie cu ziua care tocmai a trecut. Asa vrei sa continui sa iti traiesti restul zilelor? Dar fiecare cu ale lui, nu poti judeca omul pentru simplul fapt ca este masochist.

Recapituland, stabilirea unui program sanatos de somn, scrisul impreuna cu meditatia, stabilirea prioritatilor pentru ziua curenta si lucrul in prezent, sunt practicile “meta” care te vor ajuta pe toate planurile. Acestea sunt instrumentele de baza, nu ma pot gandi la nimic altceva mai important decat acestea.

Desigur, sunt multe lucrurile pe care le poti face. Insa daca as incepe sa-ti torn o lista cu tot ce poti face ca sa iti imbunatatesti viata, pe o ureche iti vor intra si pe amandoua iti vor iesi, deoarece acele practici nu au venit din interiorul tau.

De fapt asta e problema cu majoritatea sfaturilor si programelor de dezvoltare personala. Orice sfat este condamnat sa devina dogma, insa o dogma impusa nu poate fi niciodata calea. Calea o descoperi renuntand la dogme, ascultandu-ti vocea interioara. Doar asa poti intra in contact cu tine pentru a incepe calatoria ta personala.

Scrie un comentariu

Ti-a fost de folos? Da share prietenilor tai. Mersi!

Scrie un comentariu:

Citeste in continuare:

About Leonard Dobre

Sunt autorul blogului de dezvoltare personala Mayhem.ro. Daca vrei sa afli mai multe despre mine si calatoria mea de pana acum, intra pe pagina "Despre Leo". Am scris si un Ghid de 60 de pagini intitulat "Dincolo de Motivatie", pe care-l ofer gratuit cititorilor si pe care-l poti descarca de aici: "Dincolo de Motivatie".