Subiect: Dezvoltare Personala.
3 minute.

Pasiunea mea, talentul si vocatia: cum scapi de stresul cautarii

Nu am nici un talent special, doar o curiozitate plina de pasiune.

Asta nu o spunea nici un guru motivational, ci Einstein. Si Cristian Ciuberea de la TopHabits. :) Observ in jurul meu ce presiune enorma pun autorii de dezvoltare personala pe umerii discipolilor: gaseste-ti pasiunea, fructifica-ti talentele, urmeaza-ti vocatia. Toate mesajele astea iti vor binele, insa ce ajungi tu sa faci e departe de avea rezultate.

Vrei sa-ti descoperi pasiunea? Implica-te in diverse activitati si incearca mai multe lucruri. In momentul in care vezi ca se lipeste ceva de tine, si te intorci acolo din placere, aia e pasiunea ta. Nu e “pasiunea perfecta”, pe care o s-o ai toata viata, dar e pasiunea care ti se potriveste la momentul asta in viata. Acum ca esti multumit de tine, presiunea a disparut si poti incerca alte potentiale pasiuni, cu mai multa usurinta.

Cei din jur or sa zica “asta e, bravo, ti-ai descoperit vocatia!” dar tu o sa stii mai bine. Fii multumit cu un raspuns “destul de bun”, altfel o sa faci ulcer.

Te autoflagelezi ca nu ai nici un talent? Intreaba-te, mai bine, “pot sa ofer eu valoare reala intr-un anumit domeniu?” si fa-o. Partea buna in “a nu avea nici un talent” e ca esti liber sa experimentezi si sa devii bun in ce vrei tu.

Poate ca devii obsedat de descoperirea vocatiei, in loc sa te preocupi mai mult de proiectele tale si de ce anume lasi in urma, in mod concret. Poate ca notiunile astea te limiteaza si te blocheaza sa observi totul la un nivel holistic, sa realizezi ca totul este conectat. Si atunci care mai e rolul tau, scopul tau in viata? Sa pui toate piesele de puzzle cap la cap.

Viata nu inseamna sa te descoperi, ci sa te creezi pe tine insuti.

George Bernard Shaw. Autocunoasterea e o premisa, insa nu e de ajuns. Cum ar fi daca, prin ideea ca trebuie sa gasesti ceva care sa te reprezinte pentru tot restul vietii, il limitezi pe om sa faca tot ce ar putea face si sa devina tot ce ar putea deveni?

Cei mai amuzanti mi se par oamenii care isi justifica slabiciunile prin prisma tipologiei lor MBTI. Eu sunt ENFP din teste; la granita cu INFP, daca m-as lua la bani marunti. Sunt praf la matematica, nu pot sa fac o adunare nici ca sa-mi salvez viata. Dar nu zic “Eu sunt ENFP, deci n-o sa pot fi niciodata bun la stiinte exacte”. Nu e asta o limitare? Nu ne complacem, in momentul in care ar trebui sa propovaduim “dezvoltare personala”?

Daca nu fac nimic in privinta asta, admit ca nu am chef, sau ca prefer sa fac alte lucruri, nu ma dau dupa corcodus si zic ca sunt un creativ. Dar oamenii prefera sa se ascunda in spatele geneticii sau ca “asa a fost dat de la Dumnezeu”, in loc sa-si puna intrebarea “sunt ENFP pentru ca sunt dezorganizat, sau sunt dezorganizat pentru ca sunt ENFP”?

Nu sunt adeptul “concentreaza-te pe punctele forte si ignora punctele slabe”.

Cred insa ca trebuie sa-ti aduci punctele slabe la un nivel acceptabil. Vad ca nu ma descurc la capitolul x? Imi fac un obiectiv de dezvoltare personala si bag actiune, fara sa stau cu “dar asta nu sunt eu”. Daca vrei sa evoluezi, trebuie sa iesi din zona de confort si sa faci ce nu ai mai facut pana acum.

Nu trebuie sa-ti bage nimeni pe gat, sa te oblige cineva, sau s-o faci de gura lumii. Motivatia schimbarii trebuie sa fie una intrinseca: sa o faci din respect pentru propria ta persoana, nu pentru ca ceilalti din jur te vor intr-un fel sau ca ai un model la care trebuie sa ajungi. Alaltaieri, de exemplu, am construit un tabel in Excel, cu niste formule foarte complicate, de m-am si crucit ca am reusit eu sa fac asta. Si am reusit pentru ca aveam o dorinta arzatoare sa ajung la un rezultat anume, fara sa conteze ca lucram cu hieroglife.

Daca simti ca iesi din “elementul tau”, gandeste-te ce ar iesi de pe mana ta daca ai incerca sa treci peste cine crezi ca esti. Atunci ai putea sa-ti zici: “Bai, eu sunt zero la capitolul x, dar hai sa lucrez un pic la asta si, indiferent ce rezultat o sa am, stiu ca o sa devin un pic mai bun ca persoana. Nu fug de mine si nu mi-e teama de esec.” Suntem, cu totii, mult mai complecsi decat credem si cea mai mare bucurie o avem atunci cand reusim sa ne surprindem pe noi insine.

Personalitatea ta nu e destinul tau.

Multi pot sa ma contrazica. Pana nu de mult, acordul comun era ca nu iti poti schimba tipul de personalitate. Insa totul tine de sistemul tau de crezuri. Poti sa inveti orice si sa devii bun in orice, daca tu crezi ca poti face asta.

Poti sa ma categorisesti, sa ma bagi in cutiute mentale, astfel incat ego-ul tau sa fie mai linistit, insa cel de acum un an nu mai este cel din prezent. Nu sunt introvertit sau extravertit, ganditor sau emotional, pentru ca nu pot fi doar o mica parte dintr-un intreg.

Vreau sa stai un pic si sa te gandesti in ce fel te-ai lasat limitat de ce ti-au zis cei din jur ca esti, de testele psihologice pe care ti le-ai facut sau de imaginea de sine in care apari tu, cel de neschimbat. Apoi ofera-ti 2 perechi de manusi de iarna si incepe sa lucrezi la pasiunea ta, cu talentul tau si vocatia ta, la fel de imperfecte si la fel de incomplete ca si tine.

Ori facem dezvoltare personala ori nu mai facem?!

Trimite articolul prietenilor tai:

Pastram legatura:

Citeste in continuare: