Subiect: Dezvoltare Personala.
6 minute.

0 dream big

Ai stat vreodata sa te intrebi de unde a aparut nevoia de a-ti seta obiective? La sfarsitul fiecarui an a devenit un ritual sa iti faci lista cu ce ai de indeplinit in urmatorul, tot ce n-ai reusit pana acum, tot ce crezi ca te-ar face fericit odata ce ai taiat acele lucruri de pe lista. Ti se spune ca ai sanse mai mari sa reusesti in viata daca ai obiective scrise, sa iti setezi obiective mari.

Daca studiezi NLP, ai o metodologie intreaga de a-ti “seta corect” obiectivele: specifice, masurabile, la timpul prezent etc. Ai studii care arata ca obiectivele scrise sunt panaceu universal pentru succes (studii care s-au dovedit a fi false intre timp). “Ce ai facut azi pentru visul tau?” esti intrebat ad nauseam. O intrebare mult mai buna mi se pare “ai trait azi, din plin, in prezent”?

Intotdeauna ai o agenda ascunsa daca iti bazezi stima de sine pe obiective si atingerea lor. Daca ai obiective clare si lucrezi tot timpul sa le indeplinesti, inseamna ca esti o persoana puternica, ambitioasa, matura. Cei din jur ma vor iubi mai mult, pentru ca stiu exact ce vreau, pentru ca ma lupt si izbavesc, facand lucruri de care altii fug. Acum pot sa ma simt superior, pot sa-i judec pe lenesi, pot sa le ofer sfaturi muritorilor. De fapt e un mare joc al Ego-ului.

Cum se face ca un obiectiv a devenit mai important decat mine? De ce simt nevoia sa imi conditionez sentimentul de implinire si valoare personala de un anume obiectiv? E o teapa sociala, intarita de cei care nu stiu mai bine. Scott Adams, autorul celebrului Dilbert, are o vorba: “goals are for losers”. Daca astepti un eveniment din viitor, un anumit rezultat pe care s-ar putea sa-l atingi sau nu, ca sa fii tu fericit, ai cazut intr-o capcana fara sa iti dai seama.

Eckhart Tolle, Osho, Alan Watts, toti au un mesaj comun. Povestea ta, ce iti spui despre tine ca esti, te pastreaza in trecut. Un obiectiv, in schimb, te tine in viitor. Astfel nu te poti bucura niciodata de ce anume se petrece acum in viata ta. Daca mergi la un interviu, te intreaba: “unde te vezi peste 5 ani”. Crezi ca stii cum o sa arate lumea in 5 sau 10 ani de acum incolo? Cum vom trai, ce dorinte vom avea? O data la cel putin 10 ani esti un om nou, daca nu… inseamna ca tocmai ti-ai pierdut 10 ani din viata.

1 wake up and live

De ce obiectivele te blocheaza mai mult decat sa te ajute?

In primul rand, in momentul in care iti setezi un obiectiv, te programezi sa intri intr-un stadiu continuu de nemultumire. Te uiti la acel obiectiv in fiecare zi, si cu fiecare clipa care trece in care nu l-ai atins, simti ca ai esuat. In al doilea rand, obiectivele iti limiteaza dezvoltarea. De unde stii ca obiectivul ala e bun pentru tine? De unde stii ca nu exista un obiectiv cu rezultate mai bune decat ce ti-ai stabilit? Incepi sa ai ochelari de cal, nu mai esti in stare sa vezi ce oportunitati sunt in jur, care ar putea fi mult mai bune decat obiectivul setat.

In al treilea rand, nu poti controla si nu poti prezice cum va arata viitorul. Ce evenimente, ce inovatii, ce lucruri vor aparea care sa schimbe jocul. Nu in ultimul rand, daca ti-ai atins obiectivul, te bucuri, te simti cel mai tare, dar acum vezi ca esti un Ronin, nu mai ai un scop pentru care sa te lupti. Si atunci intri in panica si acum ai nevoie de un obiectiv si mai inalt decat cel de pana acum, traind zi de zi cu un grad de nemultumire si mai mare.

Citeam un articol despre “10 lucruri pe care un coach nu ti le va zice vreodata”. Punctul 10 e despre faptul ca majoritatea timpului, rezultatele nu pot fi cuantificabile. Indiferent cat de corect formulat e acel obiectiv, acesta nu iti garanteaza indeplinirea lui. Tot ce poti face e sa te pui intr-o pozitie mai buna si sa iti cresti sansele. Cu cat mai complexe obiectivele, cu cat mai imprevizibile, cu variabile care nu tin de tine, cu atat va fi mai dificil.

Nimeni nu iti poate garanta ca vei atinge un obiectiv, nici macar cel mai pregatit specialist. Ca si coach, poti doar sa-l pui intr-o pozitie mai buna pe cel care vine la tine. Majoritatea ascund lucrurile astea sub pres, clientul e de vina ca n-a avut rezultate, pentru ca nu s-a tinut de treaba, si nu iti da nimeni exemple de esecuri, doar povesti de succes. Chiar exista un termen in engleza care descrie aceasta situatie: “Survivorship Bias”. La noi ar fi “ne place sa avem atentie selectiva”.

Ca un bonus, citeste cartea Outliers, de Malcolm Gladwell si pregateste-te sa fii si mai demoralizat. In ea, Gladwell arata faptul ca succesul e un cumul de factori. Desigur, “munca grea” conteaza, mentalitatea conteaza, dar si inteligenta in acel context, sa ai conexiuni, sa ai oportunitati, chiar si sa ai noroc. Dar dintr-un anumit motiv, preferam sa inchidem ochii la toti acesti factori si chiar sa incepem sa-i judecam pe cei care sunt “mai jos” decat noi.

2 do it

Daca nu obiective, atunci ce functioneaza?

Sunt 2 elemente de baza care te misca. Primul e sa actionezi din “vreau”, nu din “trebuie”. Cand vorbesti despre ce trebuie sa faci, acestea sunt lucruri impuse din afara, pe care cel mai probabil nu vrei sa le faci. Cand vorbesti despre ce vrei, acesta e “de ce”-ul profund, e de fapt motivatia intrinseca pentru care ai face un anumit lucru. Al doilea element e sa iti implineasca valorile si principiile cele mai profunde.

Un obiectiv poate indeplini aceste 2 criterii, si asta e motivul pentru care mentalitatea de setare de obiective a rezistat asa de mult pana acum, insa chiar daca le indeplineste, asta tot nu il scapa de punctele negative ce vin la pachet cu acesta. Nu ca iti faci un test MBTI si zici ca gata, ala esti tot restul vietii. Nu sa-ti faci panoul visurilor si sa zici ca gata, stiu ce vreau si acele lucruri sunt batute in cuie. Ce te implineste acum, nu ce crezi ca o sa te implineasca intr-un moment din viitor.

Cea mai mare valoare nu este obiectivul, este actiunea. Daca inainte te intrebai daca ai facut ceva sa te apropie de obiectiv, acum te intrebi: in momentul prezent, fac eu ceva care sa imi implineasca propriile valori si principii? Fac lucruri care ma implinesc sau sunt idei si mesaje preluate de-a lungul timpului care imi dicteaza viata? Fac lucruri care ma implinesc sau actionez din frica? Fac lucruri care ma implinesc sau fug de mine?

Vezi ce activitate iti produce placere intr-un mod intrinsec si lasa ca acea activitate sa devina un proces in mod natural. Un proces care produce automat rezultate ca si efect secundar. Sunt sanse sa nu dai peste cea mai buna cale din prima. Ce e “cea mai buna cale pentru tine” se va releva pe masura ce incepi sa faci lucruri, dandu-ti seama la care parte din experienta vrei sa renunti si ce anume vrei in locul ei.

Alan Watts spunea ca majoritatea timpului traim pentru un viitor care s-ar putea sa vina sau nu. Si cand va veni, cum va arata viata ta? Vei putea fi in stare sa te bucuri de el, sa-i culegi roadele? Cel mai probabil nu, pentru ca vei cara cu tine aceeasi mentalitate. Tot timpul sa “impingi”, niciodata sa nu reusesti sa te bucuri.

3 looking at window

Care e motivul pentru care te trezesti de dimineata?

Crezi ca ai nevoie de un motiv sa te dai jos din pat cu entuziasm, insa acel motiv nu e decat ascultarea compasului interior, in orice moment. Orice “cod” exterior este doar o greutate de cantar care a fost pusa peste acea busola. Nu trebuie nici macar sa fie excitare, poate fi duiosie, frumusete, un sentiment “caldut” despre ce te apuci sa faci.

Cand ma trezesc din pat, sunt foarte atent la gandurile mele, la sentimente, dorinte, deoarece subconstientul vorbeste intotdeauna mai tare imediat dupa ce te-ai trezit decat in orice moment al zilei. Sunt foarte atent la lucrurile pe care le fac si cum ma fac sa ma simt si incep sa fac ajustari daca vad ca acelea nu sunt in acord cu mine.

Normal, unii vor gasi in abordarea asta o scuza sa stea pe canapea cu berile si popcorn-ul in mana in timp ce se uita la TV. Si atunci le aduc la cunostinta o chestie foarte tare pe care a zis-o Leo Babauta: Oamenii interesanti fac lucruri oricum, cu sau fara obiective. Si poti seta obiective si poti esua in a le indeplini si sa te simti oribil din acest motiv.

Ai nevoie de obiective doar cu o singura ocazie: cand acestea sunt impuse din afara. Persoanele cu adevarat creative au nevoie de libertate ca de aer si in mod paradoxal vad ca fac mai mult fara obiective, agende, deadline-uri sau planuri. Aceste limite impuse doar te fac sa te simti vinovat si sa actionezi din vinovatie. Dar asta e modul in care vrei sa-ti conduci viata, fiind impins din spate de vinovatie sau concentrandu-te pe ceva mai profund? Totul pentru ca nu esti in contact cu tine si cu motivatiile profunde care sa te ghideze.

Daca vine cineva la mine acum si ma intreaba cum isi poate atinge obiectivul, vad prima data care e sursa acestuia, din “trebuie” sau din “vreau”, care au fost mesajele acumulate, pe ce baze a fost construit, pe ce valori si principii si daca acelea sunt cu adevarat insusite. Asta te pune intr-o pozitie mai buna decat orice obiectiv, pentru ca acum ai spatiu de miscare. Asta te face sa traiesti in realitatea vietii de zi cu zi, nu in minte si in proiectiile sale.

Scrie un comentariu

Ti-a fost de folos? Da share prietenilor tai. Mersi!

Intrebari? Pareri? Completari?

Citeste in continuare:

About Leonard Dobre

Sunt autorul blogului de dezvoltare personala Mayhem.ro. Daca vrei sa afli mai multe despre mine si calatoria mea de pana acum, intra pe pagina "Despre Leo". Am scris si un Ghid de 60 de pagini intitulat "Dincolo de Motivatie", pe care-l ofer gratuit cititorilor si pe care-l poti descarca de aici: "Dincolo de Motivatie".