Subiect: Dezvoltare Personala.
5 minute.

Obiceiurile nu sunt de ajuns ca sa-ti schimbi viata

Cea mai inutila idee pe care o poti prelua de la ceilalti, cand mergi pe drumul dezvoltarii personale, e ca e nevoie sa inlocuiesti gandirea negativa cu gandirea pozitiva sau cu actiunea pozitiva. Obiceiurile rele cu obiceiuri bune.

Asta e pilula magica, calea rapida, promovata de cei care n-au avut nici capacitatea si nici disponibilitatea de a fi prezenti, de a observa sau intelege ce se petrece in interiorul lor, in incercarea (sortita esecului) de a transforma minusul in plus.

Nu vei putea controla niciodata mintea. Gandurile si emotiile pe care le ai vor fi intotdeauna in afara controlului tau. Cu cat te lupti mai mult cu ea, cu atat devine mai puternica, deoarece mintea e cea care se lupta cu ea insasi.

Ce poti sa faci e sa observi mintea, pana in punctul in care iti dai seama ca e o entitate care e prezenta in tine, si care a ajuns sa dicteze: reactiile, deciziile si identitatea ta.

Un strat de zapada, pus peste esenta a ce esti tu de fapt, compus din idei si asocieri acumulate de-a lungul timpului, care acum s-a transformat intr-un sloi de gheata care pare ca a ocupat tot spatiul interior.

Obiceiurile, singure, nu au nici o putere. Sunt doar instrumente pe care le folosesti pentru a crea un stil de viata. Ce baza ai in spate pentru acele obiceiuri e mult mai important, si va determina daca te vei tine de ele sau nu.

Legatura dintre minte si obiceiuri e foarte semnificativa. Mintea ta poate sa dea peste cap cele mai geniale si detaliate planuri. Daca te bazezi pe spatiul pe care il cunosti, pe tiparele pe care le-ai repetat, pe aceleasi ganduri si emotii, atunci vei avea parte de aceleasi rezultate, doar ca sub o alta forma.

Nu te intereseaza sa inlocuiesti nimic, ci sa operezi dintr-un punct in care orice se petrece in spatiul gandurilor si emotiilor devine irelevant pentru tine. Sa intelegi de fapt “ce a vrut sa zica autorul” (Susan Jeffers) cand a zis “simte frica si fa-o oricum”.

Mintea e doar insula in care ai crescut, nu intregul arhipelag

Mintea (impreuna cu gandurile si emotiile ei) e doar un nivel din care poti functiona. Puterea ei scade in momentul in care stai cu ea si incepi s-o intelegi. In orice clipa, ai optiunea de a lua o barca si de a te avanta in larg, privind aceasta insula in toata splendoarea ei.

Observa cum vrei sa fugi de gandirea negativa, de obiceiurile rele, de raportarea fata de oameni si relatiile toxice. Observa tendinta pe care o ai de a vrea sa le inlocuiesti imediat cu elemente pozitive. Sa vrei sa inlocuiesti inseamna sa fii prins in acelasi spatiu. Ori asupra acelui spatiu nu ai control si nu vei avea vreodata.

Cu cat te avanti mai mult in larg, cu atat simti o stare de acceptare si de neutralitate. Ai renuntat la ideea ca poti sa schimbi ceva pe acea insula si lasi totul sa se desfasoare respectand regulile insulei.

Intre timp, ai parte de o cu totul alta experienta. Esti in mijlocul oceanului, te bucuri de razele soarelui si observi ca ai spatiu de manevra. Aici, regulile insulei nu se mai aplica asupra ta. Acum, din spatiul asta, te intrebi ce vrei de fapt. Incetand sa fugi de negativism, iti dai seama ce experiente cauti de fapt.

Din punctul asta: cum vreau sa imi construiesc ziua, stilul de viata, care e ideea predominanta si imaginea de ansamblu, motivatiile si intentiile din spatele actiunilor si obiceiurile pe care mi le doresc in viata mea.

Metoda organica bate metoda tehnica pe termen lung

E simplu sa citesti despre obiceiurile care iti sunt cele mai benefice: meditatie, sport, sa mananci sanatos, sa “te dezvolti continuu” si sa le implementezi mecanic. Si la fel de usor sa te lasi de ele, sa le tratezi superficial, deoarece nu ai avut de ce anume sa le legi, de o idee mai mare care sa le alimenteze.

Obiceiurile nu sunt panaceu universal si nu sunt nici punctul de pornire. Nu conteaza daca incepi foarte de jos, cu timpi foarte mici, gen sa-ti cureti cu periuta un singur dinte pe zi. Din proprie experienta, poti s-o dai in bara foarte usor pe termen lung si daca faci 5 minute sau 30 de minute dintr-un obicei zilnic.

Ce conteaza e stilul de viata pe baza caruia ai implementat obiceiul, imaginea de ansamblu. Astea sunt elementele care definesc “scena” si “spectacolul”.

Ajuta sa ai un plan scris, un cadru, un framework al unei “zi ideale”, pe care il folosesti in mod implicit, atata timp cat nu te atasezi de el cu sfintenie. Ce ai pus pe foaie e pus acolo ca sa nu te gandesti prea mult care e urmatorul pas.

Ce se intampla cu planul tau maine dimineata, cand ti-ai pierdut o noapte si n-ai reusit sa dormi? Ce se intampla cand ai o viata sociala activa si ai parte de evenimente imprevizibile? Incepi sa-ti dai bice pe spate, sa-ti spui ca nu poti sa te tii de ce ti-ai propus?

Cand vezi ca ai deviat de la planurile tale, obiceiurile n-or sa te mai salveze, ci imaginea de ansamblu. Vezi obiceiurile pentru ceea ce sunt de fapt: niste simple carje. Obiceiurile si planurile pot esua, o idee in schimb trece testul timpului. In acea clipa, intreaba-te: Ce actiuni pot implini acum ideea de baza?

Cadrul se va schimba pe masura ce vei evolua. Vei adauga, vei scoate, vei modifica elemente ale experientei pe care ti-o doresti. Adapteaza-te circumstantelor, dar nu uita ideea care ruleaza pe fundal, felul in care iti doresti sa fie lucrurile.

Scoate ceasul din ecuatie. Mergi pe instinct si vezi cum acel instinct se traduce in rezultate si timpi alocati unei anumite sarcini.

Concentreaza-te asupra starii pe care o ai atunci cand actionezi. Starea in care te afli inainte de a actiona nu conteaza. Poti sa fii “motivat” sau nu, sa ai chef sau sa n-ai chef, dar sa simti ca activitatea va trezi ceva in tine, un sentiment care tine de cat de importanta e aceasta actiune pentru tine, in mod personal.

Iti iei o pauza ca sa te relaxezi sau fugi de viata?

Cea mai buna structura la care am ajuns in momentul actual, pentru o “zi ideala” e: 1. Mediteaza, 2. Actioneaza, 3. Da drumul. Nu ma intereseaza sa “grind & hustle” tot timpul, sa imi demonstrez valoarea personala in fata Vaynerchuks-ilor.

Esti facut sa functionezi in cicluri de activitate si de relaxare. Altfel, ajungi sa te simti ca un zombie. Un zombie productiv ce-i drept, dar tot un zombie. Stresat, depresiv, care are ochii plini de cearcane, in incercarea de a mai bifa un task de pe lista de todo-uri.

Vrei sa iei acele activitati cu care iti pierdeai timpul pana acum, in care “fugeai de viata” si sa le folosesti in mod corect. Sa le incorporezi in ziua ta ca si moduri de destindere. Fie ca te uiti la filme, te joci sau ca stai pe facebook. Nu vrei sa le folosesti ca si “rasplati”, ci ca si parti integrale ale felului in care alegi sa iti petreci ziua.

Pana si o carte poate fi o unealta care te ajuta sa cresti sau un mod de a-ti omori neuronii ramasi, iar asta tine de calitatea mesajului care este transmis cu ajutorul acelui mediu de comunicare. Nu activitatea sau mediul e de vina, ci modul in care alegi sa le folosesti.

Toate lucrurile cu care ai ales sa te inconjori pana acum au fost o reflexie a lumii tale interioare. Orice film, orice carte, orice muzica, spune cate ceva despre focusul pe care il ai. Solutia nu e sa renunti la ele, ci sa-ti schimbi intentia cu care le folosesti. Atunci iti dai seama daca chiar iti aduc plus valoare sau sunt pur si simplu distrageri ale atentiei.

Cand incepi sa functionezi si sa construiesti pornind de la niste baze sanatoase, experientele tale ajung sa se schimbe in mod drastic.

Nu conteaza cat de mult vrei sa inlocuiesti gandurile, emotiile, actiunile sau obiceiurile negative cu unele pozitive. Conteaza persoana care esti de fapt in spatele cortinei, deoarece nu vei putea atinge niciodata mai mult decat ceea ce esti tu de fapt in intimitatea ta.

Trimite articolul prietenilor tai:

Pastram legatura:

Citeste in continuare: