Subiect: Dezvoltare Personala.
6 minute.

Ce faci ca sa-ti umpli golul din viata ta fara de sens?

De la un anumit punct, e nevoie sa pui stop.

Ce primeai din jur si foloseai sa-ti justifici actiunile si situatia in care te afli, vezi ca nu mai corespunde realitatii.

A inceput cu doi oameni din viata ta, mama si tata, care faceau scandal tot timpul si care se purtau cu tine ca un copil nedorit.

Care, pe de o parte aveau grija de tine, dar se foloseau de tine pentru implinirea lor personala. Asa, si?

Cand o sa treci peste? Cand o sa “stii” mai bine. Dar nu e niciodata despre “a sti”.

E despre a te simti diferit, in cadrul a tot ce se intampla.

Vorbeam de “golul interior”. Pe acesta l-ai primit cadou, odata cu educatia conventionala, trecand printr-un proces care avea scopul de a te modela intr-o forma si de a-ti mutila individualitatea ca efect secundar.

Modelul ala e impregnat in mintea ta. Il folosesti si acum ca sa-ti bagi bete in roate.

Iar apoi sunt vocile “tacute” si regulile nescrise care ruleaza pe fundal, ale parintilor, profesorilor, prietenilor si partenerilor tai, voci si reguli care te fac sa te simti depresiv, suprasolicitat, anxios, rupt de viata.

Daca stai un pic sa te intrebi de ce ai parte acum de atat de multe cacaturi din partea lumii, celor apropiati, universului, sau ce mai vrei tu, motivul e asta:

Intreaga ta lume interioara a devenit toxica. Asta transmiti si asta vezi ca primesti, ca si oglinda.

Sunt doua calitati pe care le admir cel mai mult intr-o persoana cu care am o conexiune.

Odata e nivelul de deschidere, sa fie constienta de lumea sa interioara si sa nu-i fie frica sa impartaseasca din asta cu mine. Si doi: sa traiasca o viata de care sa se bucure si sa-mi transmita din acea bucurie prin felul in care se poarta cu mine.

Daca ai scos un oftat trist cand ai citit asta, sau ai facut o fata schimonosita, vreau sa-ti dai seama de un lucru: Toate se leaga. Felul in care ai crescut, cu stilul de viata pe care-l ai acum, cu modul de a relationa cu ceilalti.

Intrebarea cheie este: Tu ti-ai dori o persoana ca tine in viata ta?

Nivelele de “gol interior” prin care vei ajunge sa treci

Ce zic aici n-am intalnit in nici un curs sau carte de dezvoltare personala.

Sunt etape prin care am trecut, trec si se afla inclusiv unii din prietenii mei cei mai apropiati. Si nu sunt etape liniare, oricat de mult ne-a spalat pe creier Joseph Campbell cu calatoria eroului.

Ele sunt asa: victima de societate, rebelul care urmareste formule de succes, nihilistul emo, cel care “stie tot” dar a inceput “sa-i placa” (situatia in care e), si “tot ce erai atunci cand nu bagai in seama ce spuneau ceilalti despre cum ar trebui sa arate viata ta”.

Daca majoritatea oamenilor se bazeaza pe “lucrul corect pe care ar trebui sa-l faca”, si ajung sa fie victime ale regulilor dupa care traiesc, in bula dezvoltatorilor personali s-a ajuns la un cu totul alt nivel de matrix.

Sa mergi la sala si sa-ti pui poze pe FB, sa “ai stil”, sa mergi la evenimente high class, sa ai un partener cu care sa te mandresti in fata prietenilor.

Crezi ca daca ai stilul asta de viata “cool”, te vei simti implinit. Dar ce ajungi sa traiesti iti zice altceva. Tu ai in cap exact cum ar trebui sa te simti, dar vezi ca realitatea e alta.

Observi ca, inclusiv aici, faci ce spun altii sa faci. Functionezi dupa modelele altora de succes. Si macar daca te-ar satisface, dar cu cat stai mai mult in zona asta, vezi ca doar ti-ai amortit “golul” interior.

Ai trecut prin experiente care ar fi trebuit sa fie “wow” si iti dai seama ca esti cel mult “meh.” Te retragi intr-un cocon si devii “agresiv” cu oamenii din jur. As fi zis “antisocial”, daca nu ai fi fost agresiv pana si cu viata ta.

Pentru a functiona in societate, vezi ca oscilezi undeva intre victima si rebel, dar asta doar la nivel de suprafata.

Urmeaza acceptarea tacita al “atotcunoscatorului”. Pentru el, “teoria o stim cu totii” si e simpla, insa practica e alta si “ne omoara.”

Si incet-incet vezi ca nu practica e cea care te omoara, ci depresia, alcoolismul, supradoza. Iar apoi vine tot atotcunoscatorul sa-mi zica faptul ca exagerez si s-o las mai moale.

Din experienta, nu vei ajunge la un nivel si vei ramane acolo, la fel cum nu-ti atingi niciodata greutatea ideala si ramai acolo.

Ce poti sa faci e sa accepti tot ce traiesti, fara sa fugi de ce se intampla in momentul actual, si sa fii atent:

Inspre care dintre niveluri gravitezi acum?

Batalia interioara e intre “realistul” si “artistul” din tine

Acum hoardele de dezvoltatori personali devin extaziate la auzul cuvintelor “batalie” si “lupta.”

Pregatite sa-si sfasie “zona lor de confort”, sa rupa orice bariera si sa depaseasca orice obstacol intalnesc in calea visurilor lor!!1

Relaxeaza-te, nu e nici o batalie. Sunt, pur si simplu, mai multe moduri de a privi si de a functiona in lume. Astea tin, mai degraba, de focusul tau.

Partea de “realist” din tine a fost alimentata de catre educatie, zicandu-ti “care sunt raspunsurile corecte.” Iar cultura ti-a aratat “cum ar trebui sa faci lucrurile.”

Daca dai la o parte toate astea din mintea ta, ramai cu un singur lucru: “Cum simt eu sa fac?”

Atunci devine mai important felul in care esti si felul in care faci lucrurile, decat “ce anume” faci.

“Realistul” e prins in roluri, in “identitate”, in ego-ul de adult. Sunt x lucruri pe care le poate realiza si nimic mai mult.

“Artistul” e energie pura, e un flux, e forta creatoare. Nu exista “artisti”, doar suflete de copil care nu s-au lasat inhibati si care n-au ajuns “constipati” creativ odata cu trecerea timpului.

Un coach o sa te intrebe: Ce-ti placea sa faci cand erai mic, fara sa te oblige un parinte sau un profesor? Ce ai face daca banii nu ar fi o problema? Ce ai face pe gratis, chiar daca nu ai fi platit?

Si indiferent ce intrebari iti va pune, ele vin din aceeasi zona, radacina e una singura: Ce ai face daca n-ai fi fost spalat pe creier de catre toata educatia si cultura in care ai fost crescut?

Cumva, cu toata dezvoltarea noastra personala, o dam in bara, rau de tot. Ajungem sa fim prinsi in concepte, sa stim noi “care sunt regulile”. Care e pasiunea, scopul, vocatia?

Asta e rezultatul unei gandiri mecanice. Suntem deconectati de la noi si atunci incercam sa colectionam “bucatele” care sa se potriveasca cu situatia noastra, care ne-ar da indicii ce ar trebui sa facem.

O zbarcim iar prin grandomania de care dam dovada cand “vrem sa salvam lumea” sau cand ne punem intrebari de genul: “pentru ce o sa-si aminteasca lumea de noi?”

Asta e doar mintea egotica, care te indeparteaza de experienta pe care o ai aici si acum.

In loc sa cauti la nesfarsit, traieste si simte mai mult.

Devotamentul e cheia, iar mintea e frana de mana

In scoala, inveti ca sa stii. In viata, prima data experimentezi, ca mai apoi sa inveti si sa stii. Da-ti seama ca ai ajuns sa “iei de bun” un pas important.

Ti se baga in gura lingurite cu concluziile altora. Nu ai muschii rupti si reconstruiti ca sa poti ajunge la concluziile proprii.

In loc sa ne intrebam care e pasiunea, scopul si vocatia, niste intrebari mult mai bune ar fi:

1. Ce e interesant si captivant pentru mine in momentul asta?

2. Asupra caror lucruri sunt curios in mod natural?

3. Ce domeniu se simte potrivit pentru mine, ca si cum ar fi o “patura” in care ma simt foarte confortabil?

Nu vrei sa-ti gasesti pasiunea. Devotamentul da nastere la pasiune. Si nu poti forta asta, devotamentul impus nu te va implini.

Ce e nevoie sa faci e sa dai drumul lucrurilor impuse de catre educatie si cultura, sa te reconectezi cu intuitia, curiozitatea, creativitatea si joaca nativa. Toate acele lucruri pe care le faceai in mod natural atunci cand erai un copil “liber” (de ideile altora).

Obsrva-ti tendinta de a-ti da singur palme daca incerci sa-ti urmezi “atractiile nebunesti.” “Eu n-as putea niciodata sa fac asta, e prea mult pentru mine!” Chiar daca inauntrul tau simti ca e perfect pentru tine, acum nu mai e nimeni care sa te aprobe si “sa-ti dea voie”.

O minte “plina” iti va distrage atentia. Chiar daca e ce ai tu nevoie, ai repetat comportamente auto-distructive atat de mult timp ca si substitut incat ai ajuns sa le internalizezi, si acum vezi ca iti distrag atentia de la ce te hraneste cu adevarat.

Pana si o minte plina de “vocatie” iti va distrage atentia. (Iti dai seama ca imi displace termenul, datorita teoriilor, superstitiilor si fantasmagoriilor care il inconjoara.)

Cand iti spune mintea: “Asta e! Am gasit! As putea sa fac asta pentru totdeauna!” Atunci ai dat-o in bara. Ai pierdut momentul cu tot ce iti aduce el. Te-ai proiectat intr-un viitor care poate veni sau nu.

Nu exista drumuri batute in cuie. Drumul se va schimba in moduri neasteptate, pe masura ce ai din ce in ce mai multe experiente si pe masura ce vei creste ca persoana.

Nu te obliga nimeni sa ramai pe un drum care nu ti se mai potriveste, doar ca sa fii consistent cu o imagine din mintea ta.

Problema e ca nu ne luam destul de “in serios” copilul din noi. Iar paradoxul e ca va fi nevoie sa fii “din ce in ce mai serios” in a redeveni curios, creativ si jucaus.

“Adultul” din tine are un singur scop: e acolo tocmai pentru a face “Copilul” sa se simta sigur in a-si manifesta adevaratul sau potential.

Doar ca am pierdut asta pe parcurs. Pierdem parti din noi si suferim, cand ar fi trebuit ca fiecare informatie si experienta sa contribuie la ce era deja in interiorul nostru.

La ce nivel de “gol interior” ai ajuns?

Esti prins in minte sau iti dai voie sa te joci?

Ai dat drumul obligatiilor “de umplutura”? Ai creat spatiu pentru ceva nou in viata ta?

Trimite articolul prietenilor tai:

Pastram legatura:

Citeste in continuare: