Subiect: Dezvoltare Personala.
5 minute.

Daca nu-ti schimbi motivatia, nimic n-o sa se schimbe

Din 2005 de cand am descoperit dezvoltarea personala, nu am vazut pe nimeni care sa inceapa un curs sau orice fel de training cu “bazele” necesare care sa produca o schimbare reala in viata acelei persoane care participa la evenimente de genul.

Oamenii se concentreaza sa ajunga din punctul A in punctul B in cel mai scurt mod posibil. Vor tehnici si metode cat mai simple si eficiente pentru asta. Si asta primesc: fa-ti un vision board, fa-ti teste de personalitate, fa-ti ierarhia valorilor.

Ce nu-ti spune nimeni e ca orice tip de personalitate ti-ar iesi, orice valori sunt importante pentru tine, ce vise si obiective iti pui pe panoul visurilor, asta reflecta cu fidelitate nivelul de evolutie la care ai ajuns tu ca si fiinta.

Crezi ca ai ajuns sa te cunosti, dar de fapt ai ajuns sa-ti intelegi mintea egotica si cum functioneaza ea la momentul prezent. Intelegi “de ce” treci prin ce treci acum, si de ce ai parte de experientele pe care le ai acum.

Tot ce crezi ca afli despre tine e bagaj pe care l-ai acumulat de-a lungul timpului, din clipa in care ai fost expus culturii in care ai crescut, prin mecanismele de auto-aparare pe care le-ai dezvoltat, tiparele pe care le-ai repetat de atat de multe ori incat au devenit “cine esti tu” in momentul prezent.

Problema e ca atat focusul tau cat si focusul trainerilor tai e la nivel de “piele”, si rareori la nivel de “sange, muschi si oase”. Astfel vezi ca te invarti in cerc, si indiferent ce faci, ai parte de aceleasi rezultate si experiente, doar ca sub o alta forma.

Lumea interioara e tot timpul barometrul lumii exterioare

Ai mers la zeci de cursuri si chiar ai inceput sa implementezi cate ceva din ce ti-au zis oamenii aia. Dar indiferent ce ai aplicat, sau ce rezultate ai avut, vezi ca ajungi tot timpul in acelasi loc din care ai plecat.

Ai avut parte de o relatie frumoasa, dar ai stricat-o. Ai avut parte de o situatie financiara buna, dar ai cheltuit banii pe care ii aveai pe prostii, si ai ajuns din nou la situatia din care ai plecat. Ai avut parte de oameni faini, pe care i-ai indepartat. Rezultate pe partea de sanatate si alimentatie, si acum esti din nou in punctul zero, la fel de gras si mancand aceleasi porcarii ca la inceput.

Oare de ce s-a intamplat asta? Doar erai un “super dezvoltator personal”, cu super visuri si un intreg arsenal de tehnici si metode la dispozitie.

Pe termen lung, rezultatele nu sunt ale actiunilor, ci ale lumii tale interioare. Mindset-ul, psihologia, felul in care te simti, cum faci lucrurile, asta iti dicteaza experienta pe care o ai.

Alan Watts spune ca ne complicam, transformand evolutia noastra intr-un joc cu zeci, sute si mii de niveluri de constiinta. In felul asta, poti sa iti amani evolutia si sa amani “sa ajungi acolo” din ce in ce mai mult. De fapt, era vorba tot timpul sa observi ce se intampla de fapt. “Destinatia” era tot timpul in fata ochilor tai.

Sunt 2 niveluri mari si late de evolutie: “frica” si “iubirea”

In momentul asta, am 149 de zile consecutive de meditatie si una din realizarile pe care am ajuns sa o traiesc este: nu poti nici sa te iubesti pe tine si nici sa iubesti pe oricine altcineva.

“Ceee?” Da. Ori esti intr-o stare de iubire, care implica intregul, ori nu esti. Ori ca zici ca te iubesti pe tine, ori ca iubesti pe altcineva, partenerul de cuplu, sau parintii sau pe cei din jur, e o falsa impresie pe care o ai. Nu poti sa separi starea de iubire pe care o ai, pe bucatele.

Cand incepi sa separi, sunt alte lucruri la mijloc care se petrec. Crezi ca iubesti, dar de fapt te agati de alte persoane ca sa-ti fie tie bine. Esti dependent de ele ca sa-ti produca o stare in tine.

Din frica, te agati de oameni si de lucruri, devenind dependent de ele. Din iubire, lucrurile se aseaza intr-un echilibru care afecteaza toate partile implicate.

In relatii, frica se manifesta atasandu-te excesiv de o persoana, cersind atentie, validare si apreciere. Sau frica se manifesta cand te dai atat de independent, ca nu ai nevoie de o relatie. O modalitate de a-l face pe celalalt sa zica: “wow, persoana asta e asa de puternica, de acum e musai sa fug dupa ea!” Vezi prin tot bullshit-ul asta care se petrece. Fii deschis si vulnerabil. Asta e putere adevarata, sa poti sa fii si sa te exprimi cum esti, indiferent de reactiile celorlalti.

Pe plan financiar, actionezi din frica zilei de maine, si iti iei un job care nu-ti place si pe care ajungi sa-l urasti. Sau incepi sa te identifici cu rolurile pe care le joci si care ajung sa te limiteze: “sunt un designer, sunt un copywriter, sunt un coach, sunt un antreprenor.” Nu rolurile conteaza, ci nivelul de independenta si de responsabilitate pe care il ai in cadrul acelei organizatii. Din iubire, incepi sa te intrebi cum poti sa contribui cat mai mult “directiei”. Incotro se indreapta acel trib si acea entitate pe care o servesti?

Cand vine vorba de sanatate, in “frica” poti sa observi ca ai succes, dar tu iti iei un pumn de pastile si de vitamine, “ca sa te protejezi”, in timp ce te sabotezi pe alte parti. Si amani sa iei niste decizii mai bune pentru tine, sa faci sport, sa mananci mai sanatos ca pana acum. Clisee pe care le tot intalnesti “in cercurile noastre stramte”, dar nu ai fost in stare sa le pui intr-un context.

Schimbarea cu forta nu functioneaza

Cu toata gandirea pozitiva, “The Secret”, ce ai citit de la Napoleon Hill, tiparele pe care le-ai repetat si le-ai integrat nu se vor schimba peste noapte.

Nu functioneaza “sa inlocuiesti un lucru cu altul”. Ce ai nevoie prima data, din ce in ce mai mult, e sa constientizezi toate lucrurile de care am vorbit pana acum. Ai nevoie de acceptare. Gandurile, emotiile, procesele tale mintale, motivatiile pe baza carora functionezi, sunt din frica sau din iubire?

Ce decizii iau de-a lungul unei zile si pe ce baze? Nu incerca sa mergi contra curentului, “sa te pisi contra vantului”, doar observa si fii atent din ce in ce mai mult: care sunt trigger-ele tale si ce rezultate obtii pe baza lor, atat in exterior cat si in interior?

Esti in dependenta sau independenta? Esti in frica sau in iubire?

Observa cum toate deciziile pe care le-ai luat in toate ariile vietii se interconecteaza si iti afecteaza calitatea vietii. Din frica, tot timpul vei simti un gol pe care ti-l vei acoperi cu dependente, cu “adictii”, cu “urges” (alcool, porn, junkfood etc.)

Si din acel punct de acceptare totala, a ce se petrece atat in exteriorul cat si in interiorul tau, incepi sa decizi: “cum vreau sa arate lumea mea, de fapt?”

Din iubire, vezi ca nu mai suporti felul in care se desfasoara actiunea vietii tale. Devii frustrat si plictisit de “slabiciunea” in care te-ai scaldat si incepi sa vrei mai mult. Atunci nu te fortezi sa ai grija de tine, sa mergi la sala, sa ai hobby-uri, sa oferi valoare, sa impartasesti din ce esti tu de fapt, sa strangi in jurul tau oameni care ti se potrivesc. Atunci vezi ca, de fapt, asta e cel mai natural lucru pe care l-ai putea face acum.

Vezi cum testele de personalitate, ierarhia valorilor si vision board-ul iti distrageau atentia de la adevarata munca interioara pe care o aveai de facut cu tine. Vezi cum deciziile pe care le iei, bazate pe frica sau iubire, iti dicteaza cu adevarat realitatea si tot ce ajungi sa experimentezi. Vezi cum, schimbandu-ti focusul, ai parte de quantum leaps in viata ta pe care nu ti le-ai fi putut imagina vreodata.

Atunci simti cu adevarat cum totul devine un joc. Cum tot ce se intampla in exteriorul tau “nu conteaza”, in sensul ca nu te afecteaza la nivel visceral. Atunci stii ca tot timpul tu esti cauza, nu efectul, la ce se intampla in viata ta. Incet, incet, cu fiecare decizie pe care o iei, incepi sa preiei controlul si sa iti creezi genul de experienta care este o reprezentare fidela a ce se petrece in interiorul tau.

Vreau sa incepi sa iti privesti viata si experientele pe care le ai din punctul asta de vedere. Nu ca victima, ci ca punct de pornire. Nu ca haos, ci ca centrul de stabilitate din mijlocul furtunii.

Si o sa ai nevoie de munca cu tine, sa vezi dincolo de aparente, sa iti dai seama ca tot timpul erai pe scaunul de condus. Tot ce aveai nevoie, de fapt, era o decizie pe care sa o iei din nou si din nou, decizie care iti schimba intreaga experienta a vietii tale.

Trimite articolul prietenilor tai:

Pastram legatura:

Citeste in continuare: