Subiect: Dezvoltare Personala.
5 minute.

Cat de mult mai ai nevoie sa te repari?

Totul s-a schimbat atunci cand mi-am dat seama ca drumul pe care merg se bazeaza pe sentimentul de “nu sunt indeajuns”, de “nu sunt destul de bun” si ca acest drum nu va fi niciodata al meu.

Prima data esti frant in bucatele, iar apoi ti se vinde ideea succesului si ce trebuie sa faci sa ajungi acolo, in speranta ca asta iti va aduce implinirea.

Formula e simpla: prima data te facem sa te simti prost, cu sentimente de vinovatie si inferioritate, ca mai apoi sa venim cu dorinte, obiective si ambitii pe care ar trebui sa le ai ca sa te simti un om valoros.

Acel sentiment nu neaparat ca te face sa gonesti dupa succes, ci mai degraba dupa imaginea succesului.

Tot timpul mai ai ceva de reparat, tot timpul mai ai ceva de dezvoltat la tine, lucruri pe care iti dai seama la un moment dat ca le folosesti ca si scuza pentru a nu trai cu adevarat.

Intregi industrii se bazeaza pe asta, de la sistemul educational pana la coaching si terapie. In forma actuala, toate alimenteaza acelasi monstru.

Iti imbunatatesti niste skill-uri, reusesti sa te integrezi putin mai bine in societate, iti atingi ce ti-ai propus, doar ca sa ajungi seara acasa si sa pui capul pe perna cu un sentiment de gol in interior.

Ca sa fii implinit, ar fi nevoie sa te intorci in punctul in care ti-a fost distrusa psihologia, unicitatea si individualitatea.

Altfel, tot timpul te vei intreba: Ar trebui sa trag tare pentru dorinte si obiective? Sa devin un calugar pe varf de munte? Sa echilibrez aceste extreme?

De fapt nu ai ajuns la radacina problemei.

Tot timpul esti la inceput de drum

Esti facut sa crezi ca deciziile pe care le-ai luat pana acum sunt pivotale: “ce vrei sa fii cand vei fi mare”, “unde te vezi peste 5 ani”? Si cu cat mergi mai mult pe un drum, cu atat crezi ca nu mai exista cale de intoarcere.

Asta e o constructie mintala. Sa crezi ca esti la 3, 5 sau 10 kilometri pe drum. In momentul in care nu exista un drum, exista doar momentul asta, in care poti lua orice decizie vrei, poti incepe orice iti doresti sa incepi.

Dar cand ai mintea pe pilot automat, doar o intamplare, un eveniment tragic sau neprevazut te va face sa-ti dai seama de acest lucru.

Adu-ti aminte cat de curios si de creativ erai cand erai mic, si gandeste-te unde ai fi ajuns acum daca ai fi fost incurajat si sustinut in felul in care faceai lucrurile.

Acum ti se zice “iubeste-te pe tine insuti!”, cand pana acum individualitatea ti-a fost calcata in picioare pentru a deveni un membru productiv al societatii. Iti dai seama ca asta e o sarcina imposibila.

Mergi pe un drum care nu e al tau. Poti sa observi diferenta prin faptul ca nu faci ce iti doresti, ci tot timpul ai nevoie de ghidaj din exterior in legatura cu ce ar trebui sa faci mai departe.

Cand nu stii cine esti, cei din jur iti vor arata cu mare drag asta. Iti vor transmite si tie durerea si vinovatia pe care o poarta. Nu te vor invata sa te asculti si sa creezi spatiul pentru ca viata sa te ghideze, ci iti vor oferi raspunsuri, avand cele mai bune intentii.

Drumul “Tau” arata si se simte cu totul altfel. Nu e vorba de “odata ce ajungi acolo”, ci ce faci acum, ce te implineste acum, care e stilul de viata pe care ti-l construiesti acum.

Ti-ai sacrificat individualitatea pentru un gram de iubire

Mai important, nu ai cum sa “te iubesti” pana cand nu iti dai seama ca asta faceai in mod natural, pana cand ai fost spart in bucatele, cand ai fost facut sa te simti inferior celorlalti, lucru care te-a facut sa intri in competitie cu ceilalti.

Sa vrei sa “te iubesti” acum va fi si se va simti ca un act fortat. Va fi impotriva a tot ce ai fost invatat sa crezi, sa vrei si sa traiesti.

Chiar daca nu te urasti, asta nu inseamna ca acum te iubesti. Mai degraba vei ajunge intr-o stare neutra, si va fi doar o chestiune de timp pana cand vei avea nevoie de ceva “mai bun de atat” sau te vei intoarce la autoflagelare.

Sa te “asculti” si sa te “iubesti” sunt fete ale aceleiasi monezi, merg mana in mana. Inseamna sa renunti la drumul fals pe care mergeai pana acum, sa iti dai seama ca potentialul tau poate fi accesat doar dintr-un punct de “intreg.”

Daca unui copac ii sunt ciuntite radacinile, cum te poti astepta sa creasca asa cum natura i-ar fi dictat?

Si totusi avem impresia ca, cu toate interventiile noastre, le facem celorlalti un bine. Nu facem decat sa le transmitem fricile si nesigurantele noastre, credintele limitative si mentalitatea de victima.

Ii tratam pe ceilalti dintr-un spatiu mintal si ceilalti ajung sa faca acelasi lucru mai departe, ajungand sa fie deconectati de la viata.

Din acest motiv, avem nevoie de meditatie, de dans, de cantec si de joaca. Sa ne aducem aminte de felul in care tratam lucrurile cand nu ne spunea nimeni cine suntem. Sa ne dam seama ca acel mod de a fi este “cheia”.

Curajos esti cand nu mai astepti ca toate sa fie la locul lor

Nu ai nevoie sa te repari si nu ai nevoie sa te dezvolti ca sa incepi sa traiesti. Exceptii exista, dar ego-ului ii place sa se considere exceptia. Cand gandesti in termenii astia, nu exista punct de finish. Poti sa-ti dedici intreaga viata repararii si dezvoltarii si nu va fi deajuns.

Cu fiecare lucru pe care-l repari, fie la nivel de aspect fizic sau ca trasatura de personalitate, vor aparea inca zece la care trebuie sa lucrezi si care te vor adanci in cochilie.

Iti vei atinge obiective si in acel moment: ori te vei plictisi, ori iti vei seta unele noi. Asta pentru ca atingerea lor si intreg jocul nu a reusit sa te implineasca si nu va reusi.

Vei vrea sa atingi urmatorul nivel, doar ca sa-ti dai seama ca nivelele exista doar la nivel mintal. E doar un mod sa te tina ocupat si sa-ti distraga atentia de la ce este esential.

In schimb, ai nevoie sa dai la o parte tot ce a ajuns sa apese asupra fiintei tale. Mentalitatile si asteptarile celorlalti, sentimentele de vinovatie care nu iti apartin, ambitiile de “a fi cineva” cand fix acestea ti-au deraiat cresterea in prima instanta.

Solitudinea e o capcana. Ai nevoie de timp cu tine, de meditatie si plimbari in natura, dar vei creste cel mai mult in contact cu ceilalti.

Te poti ascunde in spatele nesigurantelor si a intregii liste de schimbari, si lipsa de conexiune cu ceilalti sa fie fix ce te va sabota. Ma duc la sala, dar ma simt singur, si atunci bag cartofi prajiti, prajituri si bere.

Sau lipsa de conexiune ma face sa imi fie “frica” sa intru in contact cu alti oameni, chiar daca mi-am atins ce mi-am propus, si skill-urile mele sociale au acum de suferit.

Ajungem sa folosim “iubirea de sine” ca si scuza pentru singuratate. Mai bine te-ai concentra sa iti iubesti viata si tot ce alegi sa aduci in cadrul ei.

In momentul in care te concentrezi pe primul drum, nu vei fi si nu te vei simti niciodata destul de bun. Cu cat te repari si te dezvolti mai mult, cu atat vei realiza cat de multe mai ai de facut. Si asta pentru ca alimentezi sentimentul de superioritate si competitia in care ai intrat in mod involuntar cu ceilalti.

Cat despre cel de al 2-lea drum, nu te va incuraja nimeni sa mergi pe el. Cel putin, nimeni care sa aiba ceva de castigat de pe urma ta. Cand incepi sa traiesti cu adevarat, vezi cum toate se leaga. Singuratatea cu conexiunea. Linistea cu dansul si joaca.

Nu mai exista limitele egotice de pana acum, care iti spuneau ca tu esti intr-un anumit fel – tipare de comportament care sa-ti dicteze tipul de personalitate.

Drumul instalat de catre societate va fi intotdeauna unul de “reparare” si de “dezvoltare”, care isi are radacinile intr-un sentiment de “lipsa” si de “a nu fi destul de bun”. In timp ce drumul tau va fi unul de crestere naturala, bazat pe contactul cu inteligenta nativa, intuitia si sinele tau autentic.

Trimite articolul prietenilor tai:

Pastram legatura:

Citeste in continuare: