Subiect: Dezvoltare Personala.
6 minute.

Cum sa devii cineva care actioneaza, in loc sa citesti mult si sa nu faci nimic

Se zice ca atunci cand discipolul este pregatit, apare si maestrul.

Dar nu iti spune nimeni ca maestrul poate fi chiar in fata ochilor tai si sa nu-l vezi, sa-l ignori, sa fugi de el, deoarece focusul tau e cu totul in alta parte.

Nimeni si nimic, nici o carte, guru sau coach, n-o sa poata sa te faca sa actionezi sau sa iti ofere motivatie.

Iti spui “doar daca mai citesc inca o carte, un articol sau mai ma uit la inca un video, voi trece la treaba”. De multe ori, iti dai seama de fapt cat de nepregatit erai sau cat de mult mai ai de invatat.

Poti sa-ti setezi obiective, dar sa fie doar la nivel mintal. Sa le pui pe o foaie, sa le faci specifice, masurabile si ce mai vrei tu, dar sa nu ti doresti acel lucru din tot sufletul.

Mintea e linistita. Acum ai niste obiective construite frumos si crezi ca ai facut un prim pas ca sa actionezi. Si vezi ca trece o saptamana, o luna, vine anul nou si te intrebi ce s-a intamplat.

Afli ca de fapt disciplina e solutia, pana cand incepi sa dai in gol deoarece nu gasesti nici un motiv sa fii disciplinat. Sau ca trebuie sa te schimbi intr-un mod esential si sa devii genul de om care actioneaza intr-o directie anume.

De fapt, ai inceput cu sfarsitul, sau chiar cu ceva total contraproductiv in toata schema. Asta pentru ca nu ai mers destul de mult in profunzime, ca sa intelegi cum functioneaza de fapt mintea si emotiile tale.

Fara un “de ce” destul de puternic, nici o metoda nu merge

Totul porneste de la motivatie si aici o zbarcesc majoritatea. Cred ca motivatia e “sa ai chef”, si daca n-ai chef sa-ti pui un filmulet motivational care sa te miste. Nu, ori o ai, ori n-o ai.

Daca vrei sa fii motivat, vei spune ca vrei sa te schimbi si indiferent ce sfaturi primesti sau cat de binevoitor e omul din fata ta, acela n-o sa te poata convinge de ce nu esti tu pregatit sa faci. Si atunci o sa dai vina pe el si o sa gasesti scuze de ce n-ai actionat.

Nu, motivatia e acel foc interior pe care-l ai cand iti doresti ceva cu adevarat, cand cauti solutii in mod activ, cand nimeni si nimic nu te poate opri ca sa devina o realitate pentru tine. E “de ce naiba as vrea sa-mi bat capul cu asta.” E imaginea de ansamblu.

Poate sa fie rodul unei suferinte care doare ca naiba sa a unei minti lucide si a unei vitalitati a fiintei. In ambele cazuri poti sa te misti, diferenta e ce ajungi sa traiesti. Si ce ajungi sa traiesti nu e rezultatul sau ce ti-ai propus sa atingi, este fix felul in care ai actionat, deoarece asta ai repetat si la asta ai ajuns sa fii bun.

Intrebarea e: vrei sa-ti traiesti viata in durere si confuzie sau in luciditate si vitalitate? Atunci observi ca de fapt fundatiile sunt altele si iti schimba cu totul modul in care te misti prin lume.

De fiecare data cand oamenii baga la inaintare disciplina, zicand ca e panaceu universal pentru a actiona, ii intreb: de ce naiba as vrea sa fiu disciplinat in prima instanta? Ce m-ar face sa implementez procese, obiceiuri, rutine, sa imi fac calendare si liste si sa incep sa bifez elementele de acolo cu un mare X rosu?

Ai nevoie de un foc interior si ai nevoie sa te eliberezi de tiparele emotionale si de gandurile care te fac sa mergi cu frana de mana.

Aia nu e procrastinare, e frica, pur si simplu

Cand vrei sa faci ceva si vezi ca te apuci de cu totul altceva, se intampla unul din 2 lucruri. Ori ti-a fost impus de catre altcineva, direct sau indirect, ori dorinta ta sfideaza prea mult tot ce ai fost invatat si ti-a fost impus.

Cu cat ai mai mult “zgomot” care ti-a umplut mintea, legat de ce ar trebui sa faci sau nu, cum sa te comporti sau nu, cu atat mai greu e sa incerci ceva nou.

Ai toate regulile astea despre cum ar trebui sa-ti traiesti viata, sabloane tip care ti-au suprascris fiinta atat de mult timp, incat orice pas in afara lucrurilor conventionale se simte ca o lupta.

Si daca stai un pic sa analizezi ce se intampla, nu e procrastinare, nu e lene, e o emotie, e o frica: de a nu fi in stare, de a nu fi destul de bun, de ce vor spune ceilalti despre ce vreau eu sa fac.

Solutia nu e sa incepi sa faci tam tam cat de mult esti tu iluminat acum si cat de mult nu iti pasa de parerea altora. Inclusiv asta e o forma de cautare a aprobarii celorlalti, ca “e ok” acum sa “fii ciudat” in fata lor.

Prima data, da-ti seama ca actionezi in pofida unei conditionari puternice si ca frica pe care o simti perpetueaza situatia nefericita in care te afli. Eu ii spun “ganduri fricoase, actiuni fricoase, rezultate fricoase, viata fricoasa.”

Nu te poti forta sa faci nimic. Ce poti sa faci e sa fii atent ce impuls rasare in tine atunci cand mintea a inceput sa se mai linisteasca.

Rupe-ti timp sa stai cu tine si cu tot ce simti. Fii atent ce se petrece in interiorul tau, la volumul de ganduri negative si la felul in care iti afecteaza emotiile si actiunile. Astfel dai voie unei motivatii “curate” sa apara, care e rodul unei minti lucide.

Da drumul povestilor care crezi ca te definesc

E o scena amuzanta intr-un film, unde tipa spune “Doar fii tu insuti!”, la care el ii raspunde “Si cine sunt eu, mai exact?”

Credem ca suntem definiti de experientele prin care am trecut. Ca pana la 16 sau 18 ani, faptul ca ai o personalitate solida, un anumit sistem de crezuri si de valori, e semn ca ai atins un stadiu de maturitate. Credem ca acum stim cine suntem de fapt.

Ce s-a intamplat de fapt e ca ai creat o poveste in jurul a tot ce s-a intamplat. Si ce e mai misto e ca nu experientele, ci felul in care ai interpretat acele experiente si cum ai ales sa mergi in continuare au dictat povestea pe care ti-o spui, povestea “Sinelui”.

Daca nu ai avut niste influente lucide in jur, “puternice” psihologic, cel mai probabil ai absorbit mentalitati de victima care te-au pus pe un drum auto-sabotor. Acea poveste cu care te identifici, impreuna cu tot ce vine la pachet, mai ales acele crezuri pe care acum le ai, sunt ca niste lipitori care te vor suge de vitalitate toata viata.

Si pe urma te duci la un coach care iti spune ca trebuie sa-ti schimbi identitatea, sa incepi sa iti spui o poveste care sa te imputerniceasca, sa devii o personalitate puternica. 20 de ani de experiente, de interpretari si de decizii, si tot ce tre sa faci e sa-ti schimbi povestea. E atat de simplu!

Vrei sa pasesti in afara acestei nebunii

Nu. Problema e fix povestea creata de minte si faptul ca te identifici cu ea. De ce? Mintea e in continuare pe scaunul soferului. Observi cat de multa gandire negativa e in tine si acum incepi sa faci afirmatii pozitive, “care te imputernicesc.”

De fapt, acum ai creat un conflict interior. Acum spui o poveste, iar cealalta voce spune “te minti, nu e adevarat!” Mai ales cand se intampla un eveniment care sa contrazica ce iti spui. “Vezi, ti-am zis eu ca aveam dreptate!” Macar pana acum traiai intr-o negativitate pura, nu intr-un conflict interior.

“Esti un ratat!” – “Nu, esti un campion!” si fiecare voce vine cu argumente si cu exemple de ce are dreptate. Ca in desenele animate unde ai ingerasul pe un umar si dracusorul pe celalalt. Asta e modul in care te pacaleste mintea, sa zici ca tu esti asa, cand de fapt ambele voci erau produsul mintii, fatete ale aceleasi monezi.

“Nu poti rezolva o problema la acelasi nivel la care a fost creata.” Problema e la nivel de minte si ca sa o poti rezolva e nevoie sa treci dincolo de minte. Sa o privesti ca pe un film, cu punga de popcorn in mana, sa-ti dai seama cat de amuzant e intregul mecanism al mintii.

Si atunci cand o sa fii pregatit sa “mergi pe cale”…

Vei avea curajul sa rascolesti cotloane ale mintii, motivatiile pe baza carora functionezi, sa iti confrunti toate tradarile din spatele deciziilor pe care le-ai luat pana acum.

Sa ai disponibilitatea sa incepi din locul in care esti acum. In loc sa te vaiti ca nu ai o relatie, ca nu ai bani, sau cat de mult te-ai ingrasat, sa-ti dai seama care sunt factorii care au contribuit la situatia asta.

Si daca primul impuls e sa incepi sa-ti dai bice pe spate, sa vezi ca si asta e o forma de a compensa pentru “pacatele” tale. Nu, vrei sa vezi ce lectie ai in fata, si cum poti face ca sa nu se mai repete.

De-abia acum putem vorbi de sisteme, procese, obiceiuri si disciplina. De tactici si strategii de joaca. Sa iti imparti task-urile in pasi mai mici. Sa incepi cu ce e mai usor si sa prinzi momentum in a actiona. Sa fii flexibil si sa ai mai multe moduri de a actiona pentru mai multe scenarii care se pot intampla.

Acum e liber sa apara mentorul in viata ta, si persoanele care traiesc deja acea dorinta arzatoare dinauntrul tau. Care sa-ti fie ghizii pe care parintii, profesorii, preotii si prietenii tai de bauta n-au putut fi pentru tine. In multe cazuri, cel mai motivant factor este sa-ti gasesti o persoana care sa inceapa sa actioneze cot la cot cu tine.

Iesi din cercul tau ingust. Expune-te unor moduri noi de a gandi, de a actiona si de a te misca prin lume. Asa vei putea sa te schimbi cel mai rapid: prin expunere, prin observatie, prin “osmoza”.

Gaseste-ti acel “de ce” destul de puternic care sa te miste, observa-ti indeaproape tiparele de gandire si povestile pe care ti le repeti. Da drumul autocriticilor si vocilor care iti rasuna in cap si iti spun “cine te crezi tu, bai, ca sa faci asta?” Parerile alea le cunosti foarte bine. Sunt motivul pentru care ai ajuns sa te consideri slab si neputinicios si sa suferi de la bun inceput.

Trimite articolul prietenilor tai:

Pastram legatura:

Citeste in continuare: